StiripesurseDiasporaSerbia trimite în Kosovo 1.000 de teste de coronavirus

Serbia trimite în Kosovo 1.000 de teste de coronavirus

Publicat:

Serbia a trimis vineri un lot de teste de coronavirus în Kosovo, pe care o consideră o provincie secesionistă, într-un gest de bunăvoinţă în contrast cu poziţiile ireconciliabile de până acum ale ambelor părţi, relatează dpa, scrie agerpres.

Cele 1.000 de teste au fost predate la punctul de control Jarinje situat la graniţă – o frontieră pentru Kosovo, o “linie administrativă” pentru Serbia.

Citește și : Două treimi dintre marinarii pozitivi cu COVID-19 de pe USS Theodore Roosevelt sunt asimptomatici

Kosovo a acceptat testele ca parte a cooperării regionale în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, a confirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii kosovar Faik Hoti.

Două zile mai devreme, ambasadorul italian la Pristina, Nicola Orlando, a anunţat că ţara sa a facilitat un apel telefonic între miniştrii sănătăţii din Serbia şi Kosovo, Zlatibor Loncar şi Arben Vitia, şi discuţia lor cu privire la măsuri comune de stopare a pandemiei.


Belgradul şi Pristina au început discuţii sub egida UE în 2011 vizând normalizarea legăturilor întrerupte de războiul din 1998-1999 şi declaraţia de independenţă a Kosovo în 2008.

Cele două părţi au ajuns la o serie de acorduri, dar puţin din ele a fost pus în aplicare în realitate. Discuţiile sunt blocate de ani de zile şi relaţiile rămân nesemnificative.

Citește și : SUA au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate de COVID-19

Atât Serbia, cât şi Kosovo au impus restricţii ample de deplasare şi de contact social în încercarea de a suprima răspândirea coronavirusului.

Vineri după-amiază, erau 5.690 de pacienţi confirmaţi în Serbia, cu 110 decese. În Kosovo, erau înregistraţi 449 de pacienţi şi 11 decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.