StiripesursePoliticăSerebrian: Este imposibil de verificat câte persoane cu cetățenia rusă sunt...

Serebrian: Este imposibil de verificat câte persoane cu cetățenia rusă sunt în stânga Nistrului

Publicat:

Serebrian: Este imposibil de verificat câte persoane cu cetățenia rusă sunt în stânga Nistrului

Datele oficiale referitoare la numărul persoanelor cu cetățenie rusă din stânga Nistrului, de cele mai multe ori, își schimbă cifrele în funcție de sursa care le oferă. Astfel, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, spune la emisiunea DESCIFRAT că, deși sunt circa 200 de mii de pașapoarte eliberate, cei mai mulți dintre acele persoane nu se află în regiunea transnistreană, ci sunt plecate „în vest”.

Potrivit vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, este imposibil de verificat câte persoane din stânga Nistrului dețin cu adevărat cetățenia Federației Ruse, din cauza mobilității. Cu toate acestea, oficialul precizează că numărul nu ar fi atât de mare precum cel menționat de autoritățile ruse, potrivit agora.md.

Citește și: Galbur: „Reunificarea cu România – unica soluție”

Este foarte posibil ca cetățenii din regiunea transnistreană să fi solicitat pașaport rusesc sau cetățenia Federației Ruse și să nu se mai afle de foarte multă vreme pe teritoriul R. Moldova (…) Foarte mulți dintre ei au plecat în vest.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertismentul unui psihoterapeut: în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul

Un psihoterapeut avertizează că, în timp ce se află în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul. Practic, telefonul a devenit vedeta...

Trump ar fi adormit în lojă la meciul echipei sale favorite din finala NBA

Președintele american Donald Trump a stârnit o nouă controversă în SUA. Asta după apariția unor imagini în care pare să fi adormit în lojă...

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.