StiripesurseDiasporaSerghei Lavrov îi acuză pe occidentali de modificarea dreptului internaţional în...

Serghei Lavrov îi acuză pe occidentali de modificarea dreptului internaţional în favoarea propriilor interese

Publicat:

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, i-a acuzat miercuri pe occidentali de modificarea dreptului internaţional în favoarea propriilor interese, prin atribuirea de noi puteri Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), şi a pus sub semnul întrebării supravieţuirea acestei structuri, relatează AFP, scrie Agerpres.

Potrivit lui Lavrov, occidentalii “încearcă să transforme un instrument universal al dreptului internaţional, Convenţia pentru interzicerea armelor chimice, într-un instrument obedient pentru promovarea propriilor interese”.

Citește și : Elveția amână decizia referitoare la Pactul ONU privind migraţia

Ministrul rus de externe, aflat în vizită la Minsk (Belarus), s-a întrebat totodată dacă “este posibil şi cum ar fi posibil să fie salvată” această convenţie.

Moscova a pierdut marţi două voturi care i-ar fi permis să limiteze noile funcţii ale OIAC, autorizată din iunie a.c. să-i desemneze pe autorii de atacuri în care sunt folosite arme chimice.


Delegaţiile rusă şi chineză propuneau înfiinţarea unui “grup de experţi” însărcinat cu examinarea noului rol al OIAC, înainte ca organizaţia să poată demara acţiuni care i-ar permite să-i identifice pe autorii atacurilor chimice, precum cele comise din 2013 în Siria şi în Marea Britanie în martie, propunere care a fost însă respinsă marţi în cadrul conferinţei OIAC de la Haga, cu 82 de voturi contra şi 28 favorabile.

Susţinută de China şi Iran, Rusia ceruse de asemenea un nou vot asupra bugetului OIAC, conţinând între altele finanţarea noilor împuterniciri de atribuire (a responsabilităţii pentru atacuri chimice) ale organizaţiei, dar a pierdut şi acest vot, bugetul fiind aprobat cu 99 de voturi pentru şi 27 împotrivă.

“Decizia de a conferi secretariatului tehnic prerogativa de a-i identifica şi desemna pe cei vinovaţi a fost luată printr-un vot care încalcă procedurile existente”, a mai spus Lavrov, subliniind că este vorba de o “situaţie preocupantă” şi denunţând cazuri de “şantaj şi corupţie” înainte de voturile de marţi.

Citește și : Uniunea Europeană ar putea anula summitul Consiliului European pe tema Brexit (Bloomberg)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.