StiripesurseSintezeSerghei Lavrov : Rusia este 'extrem de preocupată' de avansarea grupării...

Serghei Lavrov : Rusia este ‘extrem de preocupată’ de avansarea grupării Stat Islamic în Afganistan

Publicat:

Rusia este ‘extrem de preocupată’ de avansarea grupării jihadiste Statul Islamic în Afganistan, unde s-au intensificat atacurile şi atentatele, a afirmat marţi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, citat de AFP.

‘Suntem extrem de preocupaţi de ceea ce se petrece în Afganistan şi de creşterea influenţei Statului Islamic’, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă susţinută în încheierea întâlnirii cu omologul său pakistanez Khawaja Muhammad Asif, conform agerpres.

‘Avem îndoieli mari faţă de modul în care coaliţia (internaţională condusă de SUA în Afganistan) apreciază această ameninţare şi faţă de măsurile pe care le ia pentru a o elimina’, a adăugat el.

Potrivit lui Lavrov, prezenţa Statului Islamic în nord şi estul Afganistanului este ‘destul de serioasă’, cifrându-se la aproape o mie de combatanţi, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru securitatea ţărilor vecine.

Citește și : Donald Trump nu face suficient pentru a opri atacurile cu arme de foc (sondaj)


‘Din păcate, militarii americani şi ai NATO încearcă să treacă sub tăcere şi să nege sub orice formă’ această ameninţare, a declarat în continuare şeful diplomaţiei ruse.

Statul Islamic şi talibanii şi-au relansat ofensivele în ultimele săptămâni în Afganistan, printr-o serie de atentate soldate cu sute de morţi şi de răniţi, dintre care unul a vizat un hotel de lux din Kabul la 20 ianuarie.

Rusia a denunţat în repetate rânduri strategia americană în Afganistan, pe care o consideră ‘fără viitor’ şi care se bazează înainte de toate pe ‘recurgerea la forţă’.

Moscova a lansat un apel la negocieri de pace şi directe între talibani şi guvernul afgan şi a propus să servească drept platformă pentru un astfel de dialog ‘constructiv’ între părţile beligerante.

Autorităţile ruse vor mai ales să stopeze avansul jihadiştilor în Afganistan de teama unei intruziuni a acestora în fostele republici sovietice din Asia Centrală, pe care Moscova le consideră ca făcând parte din sfera sa de influenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.