StiripesurseDiasporaSergio Mattarella, reales pentru un al doilea mandat de președinte al...

Sergio Mattarella, reales pentru un al doilea mandat de președinte al Italiei

Publicat:

Preşedintele italian Sergio Mattarella a fost reales sâmbătă pentru un al doilea mandat, în urma unui maraton parlamentar care a scos la iveală diviziuni profunde între partidele aflate guvernare, într-o perioadă critică pentru relansarea post-COVID-19, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Sergio Mattarella, 80 de ani, al cărui mandat urma să se încheie pe 3 februarie, a fost reales pentru un al doilea mandat de şapte ani, obţinând majoritatea absolută de 505 de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali chemaţi să voteze.

Citește și : Guvernul australian investeşte 1 miliard de dolari penru conservarea Marii Bariere de Corali

În zilele de dinaintea acestui vot, nu era clar dacă Mattarella, 80 de ani, va candida din nou pentru un mandat de şapte ani. Iniţial, el respingea această idee.

“Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Matterella pentru decizia lui (de a candida), aceasta este o decizie de generozitate pentru Italia. Aceasta este o zi frumoasă pentru Italia”, a declarat liderul Partidului Democrat, Enrico Letta, înainte de vot.


Partidele aflate la putere în Italia i-au cerut sâmbătă lui Sergio Mattarella să rămână preşedinte pentru un al doilea mandat, după ce au eşuat în găsirea unui candidat de compromis în urma mai multor tururi de scrutin desfăşurate săptămâna aceasta în parlament.

Premierul Mario Draghi a avut o convorbire sâmbătă cu Mattarella şi i-a spus că trebuie să rămână în funcţie “pentru binele şi stabilitatea ţării”, a indicat o sursă guvernamentală.

Mult timp considerat drept favorit, premierul Mario Draghi şi-a văzut şansele diminuându-se, numeroşi parlamentari refuzând să voteze în favoarea sa de teama că se va sparge coaliţia guvernamentală, amestecând dreapta şi stânga, ceea ce ar duce la declanşarea alegerilor legislative anticipate.

Citește și : Marine Le Pen le cere persoanelor tentate să-i părăsească tabăra în favoarea rivalului său Eric Zemmour să o facă ‘acum’

Preşedintele Republicii italiene, ales pentru şapte ani, nu are decât un rol onorific, dar poate avea o influenţă decisivă asupra desemnării premierului şi poate dizolva parlamentul. De asemenea, el prezidează Consiliul Superior al Magistraturii, numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale şi dispune de dreptul de graţiere.

Republica italiană a avut până acum 12 preşedinţi. Doar unul dintre ei, Giorgio Napolitano (2006-2015), a mai obţinut până acum un al doilea mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.