Serviciul de Securitate al Ucrainei a anihilat un comando rusesc. Misiunea acestuia era asasinarea mai multor ofițeri de informații!

Publicat:

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat miercuri că a capturat o echipă de sabotaj şi de recunoaştere a Serviciului de Informaţii al armatei ruse (GRU), responsabilă de tentativa de asasinare a unui spion militar ucrainean înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, relatează agenţiile de presă Reuters şi Ukrinform, potrivit agerpres.

Conform unui oficial ucrainean, citat de portalul Rbc-Ukraina, acest comando a asasinat anterior mai mulţi agenţi ai serviciilor de informaţii ucrainene.


Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

Vasili Hriţak, şeful SBU – principala agenţie de informaţii a Ucrainei – a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev că şapte membri ai acestui comando rus au fost arestaţi şi inculpaţi, iar o a opta persoană a fost reţinută miercuri dimineaţă.

Doi dintre membrii acestui grup sunt cetăţeni ruşi, a indicat Anatoli Matios, procuror militar al Ucrainei, specificând că aceştia sunt ofiţeri ai Serviciului de informaţii de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU). Ceilalţi şase sunt cetăţeni ucraineni, potrivit acestuia.

Nu există deocamdată nicio reacţie din partea Serviciului militar rus.

Anterior, SBU declarase că a capturat mai multe grupuri aparţinând serviciilor speciale ruseşti.

De la începutul anului 2017, potrivit şefului SBU, pe teritoriul Ucrainei dinspre Rusia şi aşa-numita ‘republica autoproclamată Doneţk’ (DNR, estul ucrainean) au fost trimise mai multe grupuri autonome de sabotaj şi de recunoaştere. ‘Aceste grupuri au fost trimise de GRU pentru comiterea de asasinate politice, pentru lichidarea de ofiţeri ai serviciilor de informaţii ucrainene’, susţine Vasili Hriţak, citat de agenţia de presă Ukrinform.

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

‘Persoanele reţinute au fost implicate într-o tentativă de asasinare a unui angajat al Serviciului de Informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (…) la Kiev în aprilie’, a indicat procurorul Anatoli Matios, adăugând că acest grup a plantat o bombă sub maşina bărbatului, dar dispozitivul exploziv a produs o deflagraţie înainte de vreme, rănindu-l grav pe unul dintre acuzaţi.

SBU a dat publicităţii o înregistrare video cu acest incident în care se vede un individ amplasând o bombă sub o maşină înainte de o explozie puternică. În acelaşi video apare un bărbat lungit pe un pat de spital cu o parte a braţului drept lipsă, spunând că este rus şi s-a născut la Moscova.

Mai mult, şeful SBU afirmă că ştie cine se află în spatele asasinatelor care au vizat ofiţeri de informaţii ucraineni. ‘Adevăratul organizator al seriei de asasinate, în urma cărora şi-au pierdut viaţa între altele colonelul SBU, Aleksandr Haraberiuş, şi generalul Maksim Şapoval, de la Direcţia de informaţii a armatei ucrainene, şi urma să fie ucis încă un ofiţer al serviciului de informaţii ucrainean este generalul FSB Dmitri Minaev, şeful Departamentului de operaţiuni contrainformative din cadrul Serviciului Federal al Rusiei (FSB, ex-KGB)’, a declarat Vasili Hriţak, citat de Rbc-Ukraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.