StiripesurseȘtirile zileiSesiunea ministerială a Consiliului Europei se va desfăşura în mai la...

Sesiunea ministerială a Consiliului Europei se va desfăşura în mai la Chişinău

Publicat:

Ministrul moldovean de externe Mihai Popşoi, totodată viceministru, s-a întâlnit ieri la Strasbourg cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, pentru a discuta despre organizarea sesiunii ministeriale a instituţiei, preconizată să aibă loc în 14-15 mai la Chişinău, informează Moldpres.

Această reuniune, potrivit MAE moldovean, va aduce în capitala Republicii Moldova miniştrii de externe din cele 46 de state membre şi va marca încheierea mandatului republicii la preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

În cadrul discuţiilor de marţi, Mihai Popşoi a subliniat contribuţia Consiliului Europei la reformele din Republica Moldova în cei 30 de ani de cooperare, în special în procesul de aliniere a legislaţiei naţionale la standardele europene.

Cu această ocazie, el a mulţumit secretarului general al Consiliului Europei pentru participarea la evenimentele organizate la Chişinău în luna martie, inclusiv conferinţa dedicată Cartei Sociale Europene şi forumul privind alfabetizarea media şi integritatea informaţională.

La rândul său, Alain Berset a apreciat nivelul actual al cooperării şi eforturile autorităţilor de la Chişinău în pregătirea reuniunii ministeriale, reconfirmând sprijinul instituţiei pentru parcursul european al republicii.


Discuţiile au vizat şi situaţia de securitate regională, inclusiv impactul războiului din Ucraina, părţile subliniind necesitatea unui răspuns coordonat la nivel european.

Totodată, în cadrul întrevederii a fost semnat un acord între Consiliul Europei şi MAE privind contribuţia voluntară a Republicii Moldova la Planul de Acţiuni al organizaţiei pentru Ucraina şi susţinerea implementării Convenţiei de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Mihai Popşoi efectuează marţi o vizită de lucru la Strasbourg, unde urmează să susţină discursul final al Republicii Moldova în plenul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei /APCE/, în contextul încheierii mandatului R. Moldova la conducerea Comitetului de Miniştri al Consiliul Europei, potrivit Moldpres.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.