StiripesurseExterneSeul: Preşedintele demis Yoon Suk Yeol va fi arestat zilele următoare

Seul: Preşedintele demis Yoon Suk Yeol va fi arestat zilele următoare

Publicat:

Preşedintele sud-coreean demis, Yoon Suk Yeol, va fi reţinut înainte de expirarea, pe 6 ianuarie, a mandatului de arestare emis pe numele său, au declarat miercuri anchetatorii, ca urmare a încercării eşuate a acestuia de a impune legea marţială la începutul lunii decembrie, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Miercuri, susţinători şi opozanţi ai lui Yeol s-au adunat în apropierea locuinţei fostului preşedinte, unde acesta s-a ascuns de câteva săptămâni, ignorând de trei ori citaţiile pentru a fi interogat cu privire la acţiunile sale de forţă.

Citeşte şi: Serebrian vede şi partea plină a paharului după ce Transnistria a rămas fără gazul rusesc – Stiripesurse.md

Ordinul va fi aplicat “în termenul” stabilit, adică cel mai târziu până luni, le-a declarat jurnaliştilor Oh Dong-woon, şeful Biroului de anchetă privind corupţia personalităţilor de rang înalt (CIO).

Yoon a promis într-o declaraţie miercuri că va lupta înconjurat de susţinătorii săi “până la sfârşit”.


“Republica Coreea este în prezent în pericol din cauza forţelor interne şi externe care îi ameninţă suveranitatea şi a activităţilor elementelor anti-statale”, a scris el într-un text distribuit protestatarilor, a confirmat purtătorul său de cuvânt pentru AFP.

Jo Seoung-lae, un deputat din Partidul Democrat, de opoziţie, a calificat mesajul lui Yoon drept “extrem de nepotrivit”, descriindu-l ca fiind “delirant” şi acuzându-l că încearcă să incite la confruntări.

Este pentru prima dată în istoria Coreei de Sud când un preşedinte în exerciţiu este vizat de un mandat de arestare, Yoon Suk Yeol fiind încă oficial în funcţie, în aşteptarea ca Curtea Constituţională să se pronunţe cu privire la demiterea sa, adoptată pe 14 decembrie de Adunarea Naţională. În prezent, el este suspendat din funcţie, urmând ca Curtea să confirme sau să anuleze demiterea sa până la jumătatea lunii iunie.

Yoon Suk Yeol a luat prin surprindere Coreea de Sud pe 3 decembrie, când a proclamat legea marţială şi a trimis armata în parlament. El a fost forţat să dea înapoi înainte de zorii zilei următoare, sub presiunea deputaţilor şi a miilor de manifestanţi.

Preşedintele demis este cercetat în special pentru “rebeliune”, o infracţiune teoretic pedepsită cu moartea şi i s-a interzis să părăsească ţara.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.