StiripesurseDiasporaSfârşitul luptei armate a organizaţiei separatiste basce ETA a venit 'prea...

Sfârşitul luptei armate a organizaţiei separatiste basce ETA a venit ‘prea târziu’, potrivit liderului istoric al organizaţiei

Publicat:

Sfârşitul luptei armate a organizaţiei separatiste basce ETA a venit “prea târziu”, a estimat miercuri Josu Ternera, liderul istoric al organizaţiei, exprimându-şi, în a doua zi a procesului său care se desfăşoară la Paris, regretul pentru “pierderile ireversibile” suferite de “ambele părţi”, informează AFP, potrivit agerpres

Înfiinţată în 1959 în timpul dictaturii lui Franco, ETA este acuzată de uciderea a cel puţin 853 de persoane în decursul a patru decenii de violenţă în numele independenţei Ţării Bascilor.

Citește și : SUA vor continua consolidarea relaţiilor cu Taiwanul

“Cred că sfârşitul luptei armate” a ETA, anunţat în 2011, “a sosit prea târziu”, a declarat Josu Ternera, pe numele său adevărat Josu Antonio Urrutikoetxea Bengoetxea, la tribunalul din Paris, unde compare pentru “participare la o asociere în scop terorist” între 2011 şi 2013.

“Violenţa în sine nu a fost niciodată un scop, aceasta a provocat multe victime între timp, pierderi ireversibile ce aş fi vrut să nu aibă loc”, a adăugat liderul basc, astăzi în vârstă de 70 de ani.


“Consider că în timpul negocierilor din 2005 ar fi putut fi un moment în care să se ajungă la sfârşitul luptei armate. Au fost pierderi de ambele părţi, regretă aceasta”, a spus el.

Josu Ternera a aderat la ETA de la sfârşitul anilor 1960, devenind în această organizaţie inspiratorul unei strategii de atentate sângeroase, apoi promotorul unor negocieri de pace cu statul spaniol.

Convocat de justiţia spaniolă în 2002, el a intrat în clandestinitate şi a fost arestat, după 16 ani în care fusese dat în căutare, pe 16 mai 2019, în parcarea unui hotel din Alpii francezi, unde se afla la tratament.

Marţi, în prima zi a procesului său consacrat presupusului său rol în cadrul ETA, între 2011 şi 2013, el a asigurat că a rupt orice legătură cu ETA încă din septembrie 2006.

De asemenea, el a explicat că a fost contactat de “cauza secesionistă” în 2011 pentru a participa la negocieri de pace la Oslo, între 2011 şi 2013.

Citește și : Comisia Europeană se aşteaptă ca Johnson&Johnson să întârzie livrarea vaccinurilor în UE

Josu Ternera a fost condamnat de justiţia franceză în acest dosar la opt ani de închisoare, în 2017, însă pedeapsa sa a fost pronunţată în absenţa lui, astfel că el a putut cere să fie rejudecat în persoană.

Dezbaterile urmau să continue miercuri după-amiaza, iar verdictul va fi dat la o dată ulterioară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.