StiripesurseȘtirile zileiSfârşitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea (studiu)

Sfârşitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea (studiu)

Publicat:

Sfârşitul Universului se va produce mai devreme decât se prevedea, potrivit unui nou studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă olandezi, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Nu există motive de panică, întrucât vor mai trece până atunci încă 10 la puterea 78 de ani până când acest lucru se va întâmpla – cu alte cuvinte, un număr cu 78 de zerouri.

Studiul Universităţii Radboud din Ţările de Jos, publicat în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics, reprezintă o revizuire majoră a estimării anterioare de 10 la puterea 1.100 de ani.

Citeşte şi: Un moldovean riscă închisoare pe viață în Rusia – Stiripesurse.md

“Sfârşitul Universului se va petrece mult mai repede decât se prevedea, dar, din fericire, este încă departe”, a declarat autorul principal, Heino Falcke.


Trei oameni de ştiinţă de la Universitatea Radboud şi-au propus să calculeze momentul în care cele mai “durabile” corpuri cereşti – stelele denumite “pitice albe” – vor sfârşi prin a se stinge.

Aceşti cercetători şi-au bazat calculele pe fenomenul de evaporare din găurile negre, sau radiaţia Hawking, denumită astfel după celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking.

La mijlocul anilor 1970, Stephen Hawking a emis ipoteza că găurile negre eliberează radiaţii care duc la dizolvarea lor lentă, precum aspirina într-un pahar cu apă, conferindu-le o durată de viaţă limitată.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Radboud au extins acest principiu la alte corpuri cereşti din Univers, calculând că “timpul de evaporare” depinde de densitate.

Ei au putut astfel să calculeze dizolvarea teoretică a celui mai longeviv corp ceresc cunoscut, steaua de tip “pitică albă”.

“Punând astfel de întrebări şi examinând cazuri extreme, dorim să înţelegem mai bine teoria şi poate că, într-o bună zi, vom fi capabili să dezlegăm misterul radiaţiei Hawking”, a declarat Walter van Suijlekom, coautor al studiului.

Aceste descoperiri nu reprezintă însă un motiv real de îngrijorare pentru omenire. La prima vedere, dacă nu vor părăsi între timp planeta Pământ, oamenii vor dispărea deja cu mult timp înainte să se producă sfârşitul Universului.

Oamenii de ştiinţă cred că, peste aproximativ un miliard de ani, Soarele va deveni prea fierbinte pentru a menţine condiţiile favorabile vieţii pe Terra, iar steaua va face să “fiarbă” oceanele noastre.

Peste aproximativ opt miliarde de ani, Soarele se va extinde şi va ajunge în cele din urmă la Pământ, înghiţind planeta noastră, care va fi în acel moment sterilă şi lipsită de viaţă, şi condamnând-o să piară în flăcări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.