StiripesurseSocialSFS îşi intensifică măsurile pentru combaterea activităților ilicite

SFS îşi intensifică măsurile pentru combaterea activităților ilicite

Publicat:

Serviciul Fiscal de Stat continuă eforturile de combatere a activităților economice ilicite, un fenomen care afectează conformarea fiscală și dezvoltarea unui mediu economic sănătos.

Potrivit SFS, activitatea ilicită este acea activitate desfășurată contrar reglementării legale, care poartă un caracter permanent, în rezultatul căreia sunt obținute venituri, fără înregistrarea corespunzătoare într-o formă organizatorico-juridică și fără dispunerea de documente permisive pentru activitatea desfășurată.

Citeşte şi: Biden anunţă ÎNCETAREA focului în Liban – Stiripesurse.md

În cazul depistării desfășurării activității ilicite de întreprinzător de către persoanele fizice, funcționarii fiscali întocmesc proces-verbal contravențional cu privire la contravenția prevăzută de art. 263 alin. (1) din Codul contravențional potrivit căruia desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la organul înregistrării de stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil se sancționează cu amendă de la 1.500 de lei la 4.500 de lei.

În perioada primelor 10 luni ale anului 2024, au fost constatate și sancționate 2.284 de cazuri de desfășurare a activităților fără respectarea reglementărilor legale, cu 353 mai multe cazuri sau o creștere cu 18,28% față de perioada similară a anului precedent, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în sumă totală de 3,9 milioane lei menite să descurajeze acest tip de practici.


Activitățile ilicite au fost constatate în diverse domenii economice, precum comerțul de bunuri, inclusiv prin intermediul platformelor online, prestări de servicii și transport de pasageri în regim taxi.

Se atrage atenția asupra obligației tuturor persoanelor fizice care desfășoară activități economice să le înregistreze într-o formă organizatorico-juridică și să respecte cerințele privind raportarea veniturilor. Ignorarea acestor obligații nu doar că atrage sancțiuni financiare, dar pune în pericol și drepturile contribuabililor, cum ar fi accesul la protecție socială sau pensii.

Serviciul Fiscal de Stat încurajează toate persoanele fizice să-și declare activitățile economice și să evite sancțiunile, optând pentru conformarea voluntară.

aab926c380daae746f7aee947c600317

886cce77c8c91095994957a8d938cf2d

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene. Cât este indemnizația lunară

Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica și absolvenții de învățământ profesional și tehnic, nu doar...

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele patru luni

Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele patru luni, datorită redresării comenzilor noi, arată rezultatele...

Horoscop săptămâna 27 iulie – 2 august 2026

În horoscopul săptămânii 27 iulie – 2 august 2026 configurațiile astrale deschid un nou capitol pentru toate semnele zodiacale. Intrarea Nodului Nord în Vărsător,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.