StiripesurseȘtirile zileiShinzo Abe face o vizită oficială în China

Shinzo Abe face o vizită oficială în China

Publicat:

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe va efectua o vizită în China în intervalul 25-27 octombrie, prima a unui şef al guvernului japonez în această ţară începând din 2011, a comunicat vineri Beijingul, în contextul creşterii presiunilor comerciale ale Statelor Unite asupra celor două ţări, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Shinzo Abe, la putere de la sfârşitul lui 2012, la fel ca preşedintele chinez Xi Jinping, se va deplasa în China cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la semnarea tratatului de pace şi prietenie între cele două state, a anunţat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Beijing, Lu Kang.

Citeşte şi: Un avion de pasageri indian a lovit la decolare zidul unui aeroport – FOTO/VIDEO

Această vizită ‘va repune relaţiile bilaterale pe un făgaş bun’, a dat asigurări Lu, subliniind că cei doi vecini vor face eforturi pentru ‘a apăra împreună multilateralismul şi liberul schimb’.

Abe îşi anunţase luna trecută intenţia de a întreprinde o vizită în China în acest an, în speranţa aducerii ‘la un nou nivel’ a relaţiilor foarte dificile dintre Tokyo şi Beijing, care rămân marcate de amintirea invaziei japoneze în Al Doilea Război Mondial.


Shinzo Abe şi Xi Jinping s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani în marja unor summituri internaţionale, dar niciun premier japonez nu s-a deplasat în China din 2011, după cum niciun preşedinte chinez nu a vizitat Japonia din 2010.

Citeşte şi: Regatul Unit legalizează canabisul medicinal

Într-un discurs pronunţat la mijlocul lui septembrie, în Rusia, Abe a vorbit despre intenţia sa de a-l invita pe preşedintele Xi în Japonia.

La revenirea sa la putere, Abe a luat o poziţie fermă în diferendele teritoriale între cele două state în Marea Chinei de Est, agravând la acel moment tensiunile cu Beijingul. Ulterior însă, el şi-a atenuat poziţia şi a făcut apel la China să exercite presiuni asupra Phenianului, aliatul Beijingului, pentru a renunţa la programele nuclear şi balistic.

De altfel, Shinzo Abe a salutat apropierea spectaculoasă dintre Coreea de Nord şi SUA, marcată de summitul Trump- Kim de pe 12 iunie, în Singapore, şi nu a exclus posibilitatea de a se întâlni el însuşi cu liderul de la Phenian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.