StiripesurseCultură și MediaSicriul cu rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei,...

Sicriul cu rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, va fi depus în foaierul Operei Naționale București

Publicat:

Duminică, 9 noiembrie 2025, începând cu ora 09:30, în foaierul Operei Naționale București va avea loc ceremonia de depunere a sicriului cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), ultimul domn al Moldovei și una dintre personalitățile esențiale ale procesului de modernizare a Principatelor Române.

Momentul face parte dintr-un amplu program de ceremonii oficiale și comemorative organizate în perioada 8–12 noiembrie, cu ocazia repatrierii domnitorului, după 168 de ani de la trecerea sa în neființă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

La ceremonia de primire a cortegiului funerar vor fi prezenți managerul Operei Naționale București, Daniel Jinga, reprezentanți ai Jandarmeriei Române, instituție întemeiată chiar în timpul domniei lui Ghica, precum și membri ai familiei Ghica, între care Mihai Ghica, descendent direct al domnitorului.

Evenimentul este deschis publicului. Cei care doresc să aducă un omagiu pot vizita sicriul depus în foaierul Operei Naționale pe parcursul întregii zile de duminică.


Tot în această zi, în același spațiu, va fi deschisă o expoziție documentară dedicată domniei lui Grigore Alexandru Ghica. Vizitatorii vor putea urmări o selecție de documente, imagini de arhivă și materiale video cu valoare istorică, ilustrând contribuțiile sale esențiale la edificarea statului român modern, de la fondarea Jandarmeriei Române (1850), la inițiativele sociale și legislative care au marcat ireversibil parcursul Moldovei către modernitate.

Context istoric și organizatoric

Rămășițele domnitorului Ghica vor fi aduse în țară în data de 7 noiembrie, de la cimitirul din Le Mée-sur-Seine, Franța, în urma unei ceremonii religioase desfășurate în prezența reprezentanților familiei, a Ioanei Bivolaru – ambasador al României la Paris, a generalului André Petillot – director general adjunct al Jandarmeriei Franceze, precum și a oficialilor Jandarmeriei Române.

Ceremoniile din România, care includ momente oficiale cu onoruri militare și momente de reculegere, vor avea loc în mai multe locații din București, Focșani și Iași – orașul în care Domnitorul va fi reînhumat.

Evenimentul este organizat de Jandarmeria Română și familia Ghica, în parteneriat cu Opera Națională București, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focșani, Televiziunea Română, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Grigore Alexandru Ghika (1807–1857)

Domn al Moldovei între anii 1849 și 1856, Grigore Alexandru Ghica a fost una dintre cele mai vizionare figuri ale secolului XIX.

A deschis calea Unirii Principatelor și a promovat valori esențiale pentru societatea modernă: libertate, justiție socială, demnitate. A susținut reforme curajoase – de la dezrobirea romilor și abolirea cenzurii, la dezvoltarea serviciilor publice și introducerea unui model de guvernare inspirat de marile democrații europene.

Repatrierea sa reprezintă nu doar un act de restaurare simbolică, ci și un gest de recunoștință națională față de un lider care a pus temeliile statului român modern.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.