StiripesurseDiasporaSilvio Berlusconi a fost din nou INTERNAT în spital

Silvio Berlusconi a fost din nou INTERNAT în spital

Publicat:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani şi care a avut mai multe internări de la începutul anului, a fost din nou spitalizat pentru teste, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Spitalizarea a fost necesară pentru a realiza o evaluare clinică aprofundată”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt, confirmând informaţii apărute în media italiene conform cărora Berlusconi se află de joi în prestigiosul spital San Raffaele din Milano.

Citeşte şi: Biden îi ameninţă pe terorişti: ‘Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi!’ – Black News

Magnatul media a fost deja spitalizat de patru ori în acest an, ultima dată în luna mai, pentru complicaţii legate de infectarea sa cu coronavirus anul trecut.

În ianuarie, a petrecut mai multe zile la Centrul Cardiotoracic din Monaco pentru probleme de aritmie cardiacă, iar în septembrie 2020 a fost spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare în urma îmbolnăvirii de COVID-19.


Berlusconi, care a fost de patru ori premier, a fost supus unei importante operaţii la inimă în 2016 şi a învins de asemenea şi un cancer la prostată.

‘Il Cavaliere’, care este încă eurodeputat şi preşedinte al partidului pe care l-a creat, Forza Italia, nu pare să îşi fi pierdut totuşi combativitatea politică şi a lansat o serie de propuneri, de la crearea unui partid unic pe partea dreaptă a spectrului politic, împreună cu Liga, al lui Matteo Salvini, şi Fraţii Italiei, formaţiune de extremă-dreapta condusă de Giorgia Meloni, până în 2023, data teoretică a următoarelor alegeri legislative, şi până la scăderea taxelor.

Citeşte şi: Întoarcerea ‘Americii ţinută ostatică’ – Black News

Născut la 29 septembrie 1936, Berlusconi, fiu al unui angajat dintr-o bancă milaneză, a creat unul dintre cele mai mai imperii industriale şi financiare din Europa înainte de a intra în politică în 1994.

La conducerea holdingului Fininvest şi a grupului de televiziuni Mediaset, dar şi a clubului de fotbal AC Milan, el a devenit la începutul anilor 2000 cel mai bogat om din Italia, poziţie în care a rămas timp de zece ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.