StiripesurseExterneSilvio Berlusconi a stat internat 8 zile în spital

Silvio Berlusconi a stat internat 8 zile în spital

Publicat:

Miliardarul şi fost prim-ministru italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, a ieşit luni din spitalul din Milano unde fusese internat în urmă cu opt zile pentru examene medicale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Berlusconi, care purta pălărie şi mască chirurgicală, a ieşit din spitalul San Raffaele puţin după ora locală 12.30 (11.30 GMT), însoţit de partenera sa, Marta Fascina, un fost manechin, cu 53 de ani mai tânără decât magnatul.

Citeşte şi: Oficialii NHS au luat mită zeci de mii de lire sterline de la companiile farmaceutice – Black News

El i-a salutat pe carabinierii de gardă şi pe jurnaliştii prezenţi, după care s-a urcat într-un automobil.

Berlusconi fusese internat iniţial pentru examene de rutină, dar a fost reţinut în urma depistării unei infecţii.


Miliardarul, de trei ori şef al guvernului între 1994 şi 2011, a suferit o operaţie pe cord deschis în 2016, iar în ultimele luni a fost internat de mai multe în spital.

În septembrie 2020, după o spitalizare de 11 zile pentru o pneumonie provocată de COVID-19, a povestit că a fost la un pas de moarte.

Citeşte şi: Canada şi-a deplasat trupe militare în vestul Ucrainei – Black News

În 2021, a fost din nou internat la spitale din Milano şi Monaco, din cauza unei aritmii cardiace, a unei căderi la reşedinţa sa sau a sechelelor bolii COVID-19.

Surse din anturajul său au mărturisit recent că miliardarul se simte ca un ‘leu rănit’ după eşecul de a deveni preşedintele al Italiei, funcţie în care a fost reales sâmbătă Sergio Mattarella.

Citeşte şi:  Despăgubiri de jumătate de milion de euro după ce a fost concediat pentru că nu era 'amuzant' la locul de muncă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O țară arabă se schimbă din temelii. Natalitatea a scăzut, divorțurile cresc

Până la finalul secolului XX, familia marocană era numeroasă și predominant rurală, cu mai multe generații care locuiau sub același acoperiș și cu femei...

Meta ar încălca regulamentul UE privind serviciile digitale, se arată într-o constatare preliminară a Comisiei, care se referă la utilizarea Instagram și Facebook de...

Comisia Europeană constată, cu titlu preliminar, că Meta încalcă Regulamentul privind serviciile digitale pentru că nu a împiedicat minorii sub 13 ani să utilizeze...

Marea problemă a Europei: Nimeni nu știe cât combustibil are, de fapt, continentul

Pe măsură ce companiile aeriene își țin avioanele la sol, iar oficialii îi îndeamnă pe cetățeni să își reducă deplasările zilnice, efortul Europei de...

SUA caută parteneri pentru o coaliție în strâmtoarea Ormuz. Noul plan propus pentru reluarea traficului navelor

Administrația președintelui Donald Trump caută să obțină participarea altor state pentru a forma o coaliție care să restabilească libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz.Potrvit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.