StiripesurseDiasporaSilvio Berlusconi, internat de urgenţă din cauza unor probleme cardiace

Silvio Berlusconi, internat de urgenţă din cauza unor probleme cardiace

Publicat:

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost internat de urgenţă într-un spital din Monte Carlo din cauza unor probleme cardiace, a declarat joi medicul său personal pentru agenţia italiană de ştiri ANSA, relatează Reuters şi EFE, scrie agerpres.  

Alberto Zangrillo a declarat pentru ANSA că l-a văzut luni pe Berlusconi şi a considerat că ar trebui internat imediat într-un spital din apropiere, pentru că nu credea că ar fi prudent să fie adus înapoi în Italia, relatează Reuters.

Citește și : Coreea de Nord a organizat o paradă militară FERITĂ de ochii lumii

Liderul Forza Italia, care are un pacemaker din 2006, se afla în oraşul francez Valbonne, în apropiere de Nisa, când a avut această problemă cardiacă.

Berlusconi a fost contaminat cu noul coronavirus în luna septembrie şi a fost internat cu pneumonie în spitalul San Raffaele din Milano.


Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost premier al Italiei în trei rânduri, ultima dată în perioada 2008-2011.

Citește și : Germania se așteaptă la o agravare a pandemiei, dar va putea fi controlată prin vaccinarea populației

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.