StiripesurseȘtirile zileiSiria : Echipele OIAC nu au fost încă desfăşurate în Douma

Siria : Echipele OIAC nu au fost încă desfăşurate în Douma

Publicat:

Echipele Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) nu au fost încă desfăşurate în oraşul sirian Douma pentru a investiga presupusul atac cu gaz din 7 aprilie, a confirmat luni directorul organizaţiei, citat de AFP, conform agerpres.

Misiunea OIAC ‘nu a fost încă desfăşurată la Douma’, a anunţat Ahmet Uzumcu în cadrul unei reuniuni de urgenţă a statelor membre făcând parte din consiliul executiv, adăugând că Siria şi Rusia au invocat ‘probleme de securitate’.

Citește și : Iranul nu are aceleaşi ‘valori’ ca Uniunea Europeană în ceea ce priveşte drepturile omului (Bahram Ghassemi)

Anterior, ambasadorul britanic în Olanda, Peter Wilson, a explicat că ruşii şi sirienii ‘nu au fost în măsură să garanteze securitatea delegaţiei pentru a se deplasa la Douma în acest stadiu’ şi că nu a fost stabilită nicio dată la care membrii delegaţiei vor putea ajunge în oraş.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat orice rea voinţă, calificând informaţiile despre ‘obstrucţionarea’ inspectorilor OIAC drept ‘fără fundament’ şi a subliniat că Rusia s-a pronunţat încă de la început ‘pentru o anchetă imparţială’.


Tensiunile internaţionale nu s-au diminuat după loviturile de represalii efectuate sâmbătă de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva capacităţilor de producţie şi stocare a armelor chimice ale lui regimului Bashar al-Assad, ca urmare a presupusului atac chimic din 7 aprilie în localitatea rebelă Douma, în Ghouta Orientală, în apropiere de Damasc.

Citește și : Ministrul ungar de externe afirmă că George Soros poartă convorbiri la Bruxelles pentru a obţine pedepsirea Ungariei

Atacurile occidentale, de o amploare inedită, au intervenit în pofida prezenţei în Siria a anchetatorilor OIAC, care şi-au început duminică misiunea în cel mai mare secret. Aceşti experţi au mandat să ancheteze cu privire la eventuala utilizare a armelor chimice, dar nu şi să-i indentifice pe autorii presupusului atac.

Misiunea lor se anunţă complicată, la mai bine de o săptămână după atac, într-o zonă trecută sub controlul regimului sirian şi al poliţiei militare ruse, după cinci ani de asediu şi o ofensivă violentă lansată la 18 februarie, unde operaţiunile de deminare sunt în curs de desfăşurare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.