StiripesurseEconomieSituația comerțului în regiunea transnistreană

Situația comerțului în regiunea transnistreană

Publicat:

Comerțul exterior al regiunii transnistrene s-a redus cu o treime în primele cinci luni ale acestui an. Exporturile s-au prăbușit la jumătate, iar principala categorie de import – resursele energetice – apare tot mai frecvent ca având o proveniență „neidentificată”, relatează corespondentul IPN din regiune.

Potrivit datelor autorității care îndeplinește funcțiile de vamă în regiunea transnistreană, volumul total al comerțului exterior al regiunii în perioada ianuarie-mai 2025 a fost de 652,6 milioane de dolari SUA. Aceasta reprezintă o scădere de 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au scăzut cu 28%, ajungând la 522,6 milioane de dolari, iar exporturile au scăzut cu 54%, până la doar 130 milioane de dolari.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Scăderea exporturilor a afectat aproape toate categoriile de produse. Produsele agroalimentare (cereale, plante oleaginoase, legume, fructe) au rămas principala categorie de export, reprezentând aproape 39% din livrări. Exporturile de metale (inclusiv țevi), care anterior ocupau locul al doilea, au scăzut de peste 3,5 ori, până la 27,7 milioane de dolari. Un detaliu notabil este apariția în statistici a categoriei „componente și piese pentru aeronave” – doar în aprilie și mai au fost exportate astfel de produse în valoare de peste patru milioane de dolari, o categorie inexistentă în anul precedent.

Un caz aparte este prăbușirea exporturilor de produse energetice: de la 76,6 milioane de dolari în 2024 la 12,1 milioane în 2025 – o scădere de 84%. Acest declin este cauzat de oprirea livrărilor de gaze din partea „Gazprom” începând cu 1 ianuarie, ceea ce a dus la oprirea activității centralei Moldavskaia GRES — principala sursă de energie electrică, care anterior era exportată pe malul drept al Nistrului. Drept urmare, din statistica exporturilor a dispărut complet rubrica „energie electrică”, care anterior se afla pe locul doi ca volum, după metale.


Distribuția geografică a exporturilor s-a modificat și ea. În 2025, peste jumătate din exporturi (56,5%) au fost direcționate spre malul drept al Republicii Moldova, aproximativ 14,6% au mers în România, iar doar 7% — în Rusia.

Importurile din 2025 au păstrat orientarea energetică — produsele energetice au reprezentat aproape jumătate din totalul importurilor (circa 275 milioane de dolari). Totuși, structura acestor importuri s-a schimbat: dacă în 2024 peste 91% din importurile de combustibil proveneau din Rusia, în 2025 volumul livrărilor din Rusia a scăzut la 73,7 milioane de dolari — de cinci ori mai puțin. În același timp, peste 57% din toate livrările de gaze, potrivit autorităților vamale locale, nu au menționat țara de origine.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

A fost semnificativă creșterea importurilor energetice în luna mai: doar în acea lună au fost importate resurse în valoare de circa 191 milioane de dolari — aproape 70% din întregul volum de produse energetice importate în perioada ianuarie–mai.

Pe locul doi în structura importurilor se află produsele agroalimentare — cu o creștere ușoară, urmate de mașini, produse chimice și metale. Structura generală a importurilor arată o dependență ridicată de livrările externe: conform datelor oficiale, ponderea Rusiei în importurile regiunii a fost de 16,9%, a Moldovei — 12,4%, a Ucrainei — 7,6%, iar a României — 6,4%. Cu toate acestea, cea mai mare pondere (peste 30%) revine mărfurilor cu „origine neidentificată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Departamentul de Stat al SUA: Ucraina câștigă acum războiul

Statele Unite consideră că Ucraina a intrat într-o fază în care conflictul se înclină în favoarea sa, potrivit declarațiilor unui oficial american. Secretarul de stat...

Bulgaria majorează cu 30% tarifele vinietelor începând cu 1 august

Şoferii vor plăti taxe mai mari pentru utilizarea drumurilor în Bulgaria începând cu 1 august 2026, potrivit unui proiect de hotărâre pus în consultare...

Trump se îndoiește că se va afla vreodată cine a lovit școala de fete din Iran: Nu cred că am fost noi

Donald Trump afirmă că este posibil să nu se afle niciodată cine este responsabil pentru atacul asupra unei școli de fete din sudul Iranului,...

China spune că are dreptul să vizeze persoanele de peste hotare ce încalcă legea unității etnice

China are dreptul să vizeze persoanele din afara granițelor sale care încalcă noua sa lege privind unitatea etnică, a declarat miercuri un oficial de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.