StiripesurseDiasporaSituaţia financiară a Ucrainei s-a îmbunătăţit în acest an (ministru)

Situaţia financiară a Ucrainei s-a îmbunătăţit în acest an (ministru)

Publicat:

Situaţia financiară a Ucrainei s-a îmbunătăţit în acest an, în condiţiile în care veniturile la buget au crescut cu 45% în luna mai comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, a declarat vineri ministrul ucrainean de Finanţe, Serghei Marcenko, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

La 16 luni de la debutul invaziei ruseşti, Ucraina a reuşit să îşi echilibreze bugetul în acest an, graţie în primul rând sprijinului venit de la Uniunea Europeană, SUA, Fondul Monetar Internaţional şi alţi parteneri.

Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

“În 2023, avem rezultate financiare mult mai bune decât în urmă cu un an. Graţie unui sprijin financiar solid şi măsurilor comprehensive implementate de Guvern, am reuşit să echilibrăm bugetul şi să finanţăm cheltuielile cruciale, în principal în sfera socială”, a informat Serghei Marcenko într-un comunicat de presă. “Politicile monetare şi fiscale sunt sub control”, a precizat Marcenko, adăugând că veniturile la bugetul statului au crescut cu 45% în luna mai a acestui an, comparativ cu mai 2022.

Guvernul de la Kiev a primit deja în acest an ajutoare financiare din străinătate în valoare de aproape 22 miliarde de dolari. Marcenko a mai spus că partenerii internaţionali ai Ucrainei şi-au reiterat angajamentul de a oferi un sprijin bugetar de 42,5 miliarde de dolari în acest an.


La începutul acestei săptămâni, într-un interviu acordat Reuters, Serghei Marcenko a afirmat că Ucraina intenţionează să revină la colectarea taxelor de dinaintea războiului, în încercarea de a respecta programul convenit cu FMI, eliminând scutirile şi ajutoare introduse după invazia rusească.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.