StiripesurseDiasporaSlovacia aprobă staţionarea în ţară a unor soldaţi străini din cadrul...

Slovacia aprobă staţionarea în ţară a unor soldaţi străini din cadrul NATO

Publicat:

Parlamentul Slovaciei a autorizat marţi staţionarea în ţară a unor soldaţi străini din cadrul NATO, al căror număr ar putea ajunge la 2.100, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o primă fază, va fi vorba de o unitate a ‘Prezenţei avansate consolidate’ a NATO de circa 1.200 de militari, veniţi din Cehia, Germania, Olanda, SUA, Polonia şi Slovenia.

Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

Desfăşurarea va cuprinde de asemenea un sistem de apărare aeriană Patriot, a transmis luni ministrul Apărării, Jaroslav Nad.

Întăririle survin în contextul invaziei ruse din Ucraina.


“Dat fiind faptul că, în viitorul apropiat, ne aşteptăm la atacuri militare directe ale Federaţiei Ruse asupra aeroportului din Ujhorod, care se află (în Ucraina) în apropiere de frontiera cu Slovacia, acest lucru are, bineînţeles, implicaţii militare”, a declarat Nad, citat de agenţia de presă TASR.

Propunerea acestei desfăşurări, deja adoptată de guvernul de centru-dreapta la 9 martie, a fost aprobată de 96 de deputaţi din 134 prezenţi, 15 votând împotrivă.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

Chestiunea trupelor străine este controversată în Slovacia. Votul survine cu doar două zile înainte de prima vizită a secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, în Slovacia de când această ţară a aderat la NATO în 2004.

Slovacia a primit peste 200.000 de persoane venite din Ucraina de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.

Citeşte şi:  Salariile la nivel mondial. Unde se trăiește cel mai bine și care e remunerarea în Republica Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.