StiripesurseDiasporaSlovacia relaxează restricţiile, în pofida creşterii numărului de infectări

Slovacia relaxează restricţiile, în pofida creşterii numărului de infectări

Publicat:

Guvernul Slovaciei a autorizat vineri redeschiderea magazinelor, staţiunilor de schi şi a bisericilor pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi pentru cele care au trecut prin boală, deşi această ţară deţine cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din lume, informează AFP, potrivit agerpres.  

Slovacia, o ţară membră în Uniunea Europeană, cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, a intrat într-un lockdown parţial la sfârşitul lunii trecute, dar a înregistrat 1.099 de cazuri la 100.000 de locuitori în decursul ultimelor şapte zile, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

Citește și : Talibanii din Pakistan renunţă la armistiţiul cu forţele guvernamentate

Decizia de relaxare a restricţiilor intervine în urma unor critici adresate Guvernului de la Bratislava, mai multe persoane reproşând autorităţilor centrale că sunt private de posibilitatea de a face cumpărături de Crăciun şi planuri pentru sărbătorile de sfârşit de an.

“Situaţia epidemiologică rămâne foarte gravă, dar o ţinem sub control”, a declarat ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, anunţând miercuri această decizie de relaxare, care a intrat în vigoare vineri.


“Deschiderea magazinelor este o măsură relativ riscantă din punct de vedere epidemiologic, dar a fost luată pentru a-i linişti pe oameni”, a explicat el.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului slovac, Lubica Janikova, a subliniat că decizia nu este bătută în cuie şi că ea poate fi reevaluată în zilele următoare.

“Săptămâna viitoare, Guvernul va discuta despre situaţia din spitale şi este posibil ca măsurile să se schimbe după acea reuniune”, a precizat ea.

Ministrul Economiei, Richard Sulik, a spus că magazinele vor fi deschise “pentru toate persoanele vaccinate şi pentru cele care s-au vindecat de coronavirus”.

Decizia de relaxare este însoţită de limite privind capacitatea de primire a clienţilor şi se aplică, de asemenea, pentru frizerii, centre de fitness, staţiuni de schi şi biserici.

Richard Sulik a adăugat că guvernul slovac a decis să menţină restaurantele închise pentru toţi rezidenţii, deşi aceste stabilimente pot să propună livrări la domiciliu.

Citește și : Chile LEGALIZEAZĂ căsătoriile gay

Hotelurile slovace au fost autorizate să se redeschidă pentru persoanele vaccinate începând din 25 decembrie, însă doar membrii din aceeaşi familie vor putea să împartă o cameră.

Slovacia, una dintre ţările cu cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană, are mai puţin de jumătate din populaţie vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.