StiripesurseDiasporaSlovacii care au COPIAT înainte de legea împotriva plagiatului îşi pot...

Slovacii care au COPIAT înainte de legea împotriva plagiatului îşi pot păstra diplomele

Publicat:

Parlamentul Slovaciei a adoptat joi o lege potrivit căreia o persoană despre care s-a constatat că a plagiat părţi din diplomă îşi pierde titlurile academice – dar aceasta se va aplica numai cazurilor de înşelăciune începând cu anul viitor, notează vineri DPA, potrivit agerpres.

Oricine a plagiat până acum pentru a obţine diploma în Slovacia îşi poate păstra titlul academic, inclusiv politicienii.

Citeşte şi: Donald Trump Jr îndeamnă la RĂZBOI TOTAL

Noua legislaţie vine după o serie de scandaluri de plagiat implicând politicieni în ultimele luni, printre care şeful conservator al guvernului Igor Matovic, preşedintele parlamentului, populistul de dreapta Boris Kollar, şi ministrul liberal al educaţiei Branislav Groehling.

Jurnalista Maria Benedikovicova a folosit comparaţii detaliate între texte în cotidianul Dennik N pentru a demonstra că părţi mari din tezele mai multor politicieni de frunte ai ţării au fost copiate fără a cita corect sursele.


Matovic a recunoscut în iulie că a plagiat în teza de doctorat şi a spus că a recurs la înşelăciune şi în alte lucrări în timpul studiilor.

Dezvăluirile – şi reacţiile politicienilor expuşi – au declanşat o furtună de indignare. Cu toate acestea, moţiunile de cenzură în parlament au fost toate respinse de coaliţia majoritară.

Citeşte şi: Trump, TRĂDAT de propriul partid! Republicanii americani se delimitează de acuzaţiile de FRAUDĂ în alegeri

Ca răspuns la proiectul de lege, reprezentanţii studenţilor şi-au exprimat satisfacţia că pentru prima dată există posibilitatea de a retrage diplome dobândite pe nedrept.

Matovic şi ceilalţi politicieni de top ar trebui să dea un bun exemplu şi să renunţe voluntar la titlurile lor, au declarat aceştia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.