StiripesurseDiasporaSlovenia vrea să relanseze extinderea UE printr-un summit cu țările din...

Slovenia vrea să relanseze extinderea UE printr-un summit cu țările din Balcanii Occidentali

Publicat:

Premierul sloven Janez Jansa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, şi-a anunţat marţi, la Strasbourg, intenţia de a relansa extinderea UE printr-un summit cu ţările din Balcanii Occidentali, reuniune prevăzută pentru octombrie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Şase ţări aspiră la integrarea în UE: Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia.

Citește și: Un avion de pasageri A DISPĂRUT de pe radar în estul Rusiei

”Slovenia ştie, din proprie experienţă, cât de importantă este perspectiva europeană atunci când este vorba despre a pune în practică reforme în cadrul negocierilor de aderare”, a subliniat Janez Jansa, care a prezentat în plenul Parlamentului European priorităţile preşedinţiei slovene a Consiliului UE.

”Obiectivul nostru este de a oferi o perspectivă europeană revigorată pentru ţările din Balcanii Occidentali. Această promisiune a fost făcută la summitul de la Salonic în 2003”, a adăugat şeful executivului sloven.


”Dacă reuşim să ajungem acolo, vom demonstra că suntem un actor strategic. Dacă nu reuşim, dacă nu facem un pas înainte în Balcanii Occidentali, atunci aceşti paşi vor fi făcuţi de altcineva, de cineva cu interese şi valori diferite” de ale UE, a avertizat el.

”Sunt convinsă că summitul UE cu Balcanii Occidentali, din octombrie, va transmite un mesaj important ţărilor vizate: mesajul că ele sunt parteneri strategici esenţiali pentru Uniunea Europeană”, a dat asigurări, la rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și: Ultima ascunzătoare a lui El Chapo poate fi câștigată la loterie

”Este o problemă de credibilitate, întrucât pentru Europa o promisiune făcută trebuie să fie o promisiune respectată”, a a accentuat Von der Leyen.

Portugalia, care a asigurat preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a acestui an, nu a înregistrat progrese în procesul de extindere a Uniunii. Orice nouă aderare impune un acord unanim al statelor membre. Procesul a devenit reversibil şi este supus îndeplinirii anumitor condiţii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.