Slusari: Tariful la gaz pentru consumatori va scădea

Publicat:

Membrul Consiliului de administrație de la Energocom, Alexandru Slusari, speră că în cel mai apropiat timp tariful la gaz pentru consumatori va scădea. Aceasta după ce ieri, 1 septembrie, a avut loc o ședință unde a fost discutat acest subiect.

„Sper că în foarte scurt timp vor fi procurate la prețuri bune cantități de gaz, suficiente pentru toata perioada rece. Aceasta tranzacția este decisivă pentru micșorarea tarifului pentru consumatorilor finali”, a spus Slusari.


Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

Potrivit lui, gazul scump, procurat în volumele excesive iarna 2022-2023, continuă să influențeze negativ piață internă, iar de vină ar fi incopetența anterioară a Guvernului.

„În urma scăderii consumului și migrării mai multor clienți industriali, Moldova Gaz, patru luni la rând micșorează semnificativ cantități, procurate de-facto de la Energocom, comparativ cu cerere inițială.

De exemplu, pentru luna septembrie concernul, afiliat Gazpromului, a solicitat inițial 37 mln m3, după ce a redus acest volum până la 20 mln sau cu peste 50 %.

Așadar, se intinde perioada folosirii gazului, achiziționat la prețuri exagerate pe banii publici. Moldova plătește scump pentru incompetența anterioară în domeniul energetic la nivelul guvernamental”, a punctat Slusari.

Membrul Consiliului de administrare mai spune că acum Energocom întreprinde eforturi pentru a diminua tariful gazului până la 13 lei pentru toată perioada rece a anului.

„Am informația și pentru cei, care continuă să cânte osanale Moldova gaz și să spună că cel mai ieftin gaz vine de la Moscova, doar că autoritățile special nu acceptă procurarea metanului de acolo.

Toată sectă a Gazpromului și restul societății trebuie să cunoască că prețul prognozat pentru noiembrie-decembrie 2023 de la acest concern pentru Moldova va oscila între 750 și 800 dolari pentru 1000 m3, ceea ce corespunde unui tarif de peste 20 lei.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

În același timp, Energocom, cumpărănd gaz acum de pe piață, întreprinde toate eforturile posibile pentru diminuarea tarifului pănă la aproximativ 13 lei pentru toata perioada rece.

Care vrea să plătească mai mult pentru gaz din dragostea față de Moscova, два шага вперёд”, a conchis Alexandr Slusari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 400 de alergători au participat la cursa EU4Cahul Marathon: Aleargă pentru TINEri

Peste 400 de alergători au participat la cursa EU4Cahul Marathon: Aleargă pentru TINEri Peste 400 de alergători au participat la cursa EU4Cahul Marathon: Aleargă pentru...

Primarul municipiului Bălți s-a întâlnit cu șeful Delegației Uniunii Europene

Primarul municipiului Bălți s-a întâlnit cu șeful Delegației Uniunii Europene Pe 19 mai 2024, înainte de deschiderea Orășelului European în municipiul Bălți, a avut loc...

Consolidarea apărării aeriene, obiectivul principal al unei noi reuniuni a grupului de contact pentru Ucraina

Consolidarea apărării aeriene, obiectivul principal al unei noi reuniuni a grupului de contact pentru Ucraina Consolidarea apărării aeriene a Ucrainei este obiectivul principal al celei...

Curg amenzile la Consiliul Audiovizualului: Trei furnizori de servicii TV și unul de radio, sancționați

Curg amenzile la Consiliul Audiovizualului: Trei furnizori de servicii TV și unul de radio, sancționați Fondatorii posturilor „Gold TV”, „MBC” și „Drive FM” au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.