StiripesurseJustiţieSoarta PA și PCCOCS ar putea fi decisă vineri în Parlament

Soarta PA și PCCOCS ar putea fi decisă vineri în Parlament

Publicat:

Deputații vor fi convocați din vacanță într-o ședință plenară extraordinară stabilită pentru 30 ianuarie. Pe ordinea de zi se regăsește și subiectul „prevenirii și combaterii criminalității organizate”. Deocamdată proiectele din agenda ședinței nu sunt publice, însă ar putea viza subiectul fuzionării Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS.

Proiectul ordinii de zi a ședinței plenare include proiecte de acte normative referitoare la prevenirea și combaterea criminalității organizate, schimbul internațional de date în scopul verificării declarațiilor de avere și combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit agora.md.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Parlamentul urmează să ratifice și un Acord de împrumut cu BERD pentru proiectul „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”.

Deputații vor examina și inițiativa ce vizează organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor.


Precizăm că deputații nu se află în sesiune ordinară. Aceștia se întrunesc în sesiune extraordinară la cererea președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.