StiripesurseDiasporaSocial-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

Social-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

Publicat:

Social-democraţii au câştigat duminică alegerile parlamentare din Finlanda, la 20 de ani după ultima lor victorie, cu un uşor avans în faţa partidului antiimigraţie şi eurosceptic al Adevăraţilor Finlandezi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Partidul, condus de fostul ministru de finanţe Antti Rinne (foto), a obţinut 40 de mandate din totalul celor 200 ale parlamentului de la Helsinki, iar Adevăraţii Finlandezi 39, potrivit rezultatelor definitive. Între cele două partide s-a înregistrat o diferenţă de 0,2 puncte la finalul unei seri electorale pline de suspans.

Citește și : Organizatorii protestelor din Sudan cer un guvern civil în discuţiile cu liderii militari

Social-democraţii semnează revenirea lor în prim-planul scenei politice, la patru ani după eşecul la legislativele din 2015 unde partidul s-a clasat pe locul al patrulea.

“Pentru prima dată din 1999, social-democraţii sunt partidului prim-ministrului”, le-a declarat Antti Rinne simpatizanţilor.


Partidul s-a clasat ultima oară pe primul loc în alegerile legislative în 1999, când Paavo Lipponen a condus ulterior o coaliţie de stânga-dreapta până în 2003. De atunci, social-democraţii au participat la mai multe guverne, fără ca totuşi să iasă pe primul loc.

Ei au desfăşurat o campanie împotriva politicii de austeritate promovate de coaliţia guvernamentală în exerciţiu – compusă din Centru, Partidul coaliţiei naţionale (dreapta) şi Partidul Reforma bleu (eurosceptic) – care a permis scoaterea ţării din recesiune în 2016.

Formaţiunea Centru a premierului în exerciţiu Juha Sipilä a ieşit pe locul al patrulea, pierzând 18 mandate.

Prim-ministrul şi-a recunoscut rapid înfrângerea. “Suntem cei mai mari perdanţi ai acestor alegeri”, şi-a exprimat el regretul.

“Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat, nimeni nu se aştepta la asta”, a reacţionat la rândul său Jussi Halla-aho, liderul Adevăraţilor Finlandezi, în faţa militanţilor la Helsinki.

Duminică, partidul de extremă dreaptă a trecut de la 17 la 39 de mandate în parlament.

Finlanda are un vot proporţional şi o cultură politică a consensului care aduce la putere coaliţii eterogene.

Citește și : Zelensky, câștigător al primului tur al alegerilor din Ucraina, nu s-a prezentat la dezbaterea cu Poroșenko

Jussi Halla-aho s-a declarat deschis, duminică, unei coaliţii, “dar nu cu orice preţ”.

La rândul său, Antti Rinne şi-a exprimat deja intenţia de a forma un guvern “înainte de sfârşitul lui mai” şi nu a îndepărtat posibilitatea unei colaborări cu Adevăraţii Finlandezi, afirmând că are “unele întrebări” de pus acestui partid.

“Unele întrebări se vor referi la valorile lor”, a declarat el pentru presa finlandeză. “Valorile Partidului Social-Democrat sunt foarte importante, este liantul care va menţine guvernul unit”, a adăugat el.

În opinia analiştilor, politica finlandeză se îndreaptă spre o “mare coaliţie” stânga-dreapta, alcătuită din social-democraţi, Partidul coaliţiei naţionale, dar şi din Verzi, Alianţa de stânga şi din Partidul Popular Suedez (liberali). Adevăraţii Finlandezi vor rămâne în opoziţie, a comentat Sini Korpinen, citată de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.