Socialiştii aflaţi la putere în Portugalia se menţin pe prima poziţie în sondajele de opinie înaintea alegerilor legislative de duminică, dar fără a întruni singuri o majoritate necesară pentru a guverna, iar susţinerea pentru opoziţie creşte, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Partidul Socialist (centru-stânga) al premierului Antonio Costa, care în prezent guvernează cu ajutorul a două partide de extremă stânga eurosceptice, se bucură de 37% din intenţiile de vot, potrivit sondajului realizat de Universitatea Catolică pentru ziarul Publico şi postul TV RTP.
Citeşte şi: Deputaţii italieni votează pentru reducerea numărului de parlamentari
Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social Democrat, a crescut la 30% de la 28% cu cât era creditat în sondajul anterior realizat în mai de aceeaşi instituţie. Atunci, au indicat că vor vota cu Partidul Socialist 39% dintre cei chestionaţi.
Şi alte sondaje realizate începând din mai indică o scădere a avansului socialiştilor faţă de celelalte partide, unele arătând chiar o înjumătăţire de la diferenţa maximă stabilită de 15 puncte procentuale, notează Reuters.
Dacă socialiştii nu obţin majoritatea necesară de voturi, vor avea nevoie de susţinerea altui partid pentru a putea legifera. Aliaţii lui Costa din actuala legislatură, Blocul de Stânga şi Partidul Comunist, sunt cotaţi cu 10%, respectiv 6%.
Citeşte şi: Boris Johnson face ULTIMA ofertă Uniunii Europene
Potrivit unor analişti, deteriorarea relaţiilor cu extrema stânga l-ar putea determina pe Costa să-şi caute alt partener de guvernare.
Sondajul Catolica a fost realizat pe un eşantion de 3226 de persoane, între 26 şi 30 septembrie, cu o marjă de eroare de 1,7%.











