StiripesurseDiasporaSondaj în Marea Britanie: Avansul conservatorilor faţă de laburişti a ajuns...

Sondaj în Marea Britanie: Avansul conservatorilor faţă de laburişti a ajuns la 7 puncte procentuale

Publicat:

Partidul Conservator, al premierului în funcţie Boris Johnson, are un avans de 7% faţă de Partidul Laburist (opoziţie), înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat pe 12 decembrie, arată un sondaj efectuat de Institutul ICM la comanda agenţiei de presă Reuters, scrie mediafax.

Partidul Conservator (centru-dreapta) este creditat cu 42% din intenţiile de vot, cu 1% în plus faţă de săptămâna trecută.

Partidul Laburist (centru-stânga), condus de Jeremy Corbyn, are o cotă de 35% (plus 1% comparativ cu săptămâna trecută).

Citește și : Podul Londrei, redeschis traficului la trei zile după atacul terorist soldat cu doi morţi

Partidul Liberal-Democrat (proeuropean, opoziţie) este creditat cu 13% din intenţiile de vot, în timp ce Partidul Brexit este la nivelul de 3% (minus 1%).


Sondajul a fost efectuat de Institutul ICM în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 2.029 de persoane.

Citeşte şi:  Liderii statelor UE nu au ajuns la un consens asupra politicii europene de azil

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.