StiripesurseȘtirile zileiSONDAJ - Oamenii s-au săturat de capitalism: 'Face mai mult rău...

SONDAJ – Oamenii s-au săturat de capitalism: ‘Face mai mult rău decât bine’

Publicat:

O majoritate a participanţilor la un sondaj realizat în 28 de ţări au apreciat că, în forma sa actuală, capitalismul face mai mult rău decât bine, relatează luni agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Este pentru prima dată în două decenii de existenţă când autorii studiului “Edelman Trust Barometer”, care îşi propune să evalueze încrederea publicului în instituţii de bază, au încercat să afle care este percepţia oamenilor despre capitalism, după ce ediţii anterioare ale sondajului au indicat o creştere a percepţiei de inegalitate.

Citeşte şi: Prinţul Harry dă cărţile pe faţă: ‘O mare tristeţe că s-a ajuns la asta’

Realizatorii barometrului, compania americană de relaţii publice Edelman, au vrut să afle dacă locuitorii lumii au şi îndoieli mai serioase în ce priveşte democraţiile occidentale bazate pe capitalism, iar răspunsul este da, potrivit cercetătorului principal David Bersoff. “Oamenii îşi pun problema dacă ceea ce avem azi, lumea în care trăim azi, este optimizat pentru a putea avea un viitor mai bun”, a spus Bersoff.

Sondajul a cuprins peste 34.000 de persoane din 28 de ţări, de la democraţii liberale cum sunt Statele Unite şi Franţa până la societăţi bazate pe modele diferite, cum sunt China şi Rusia, iar 56% dintre participanţi au conchis că “în forma sa actuală capitalismul face mai mult rău decât bine în lume”.


La nivel naţional, capitalismul este privit cu cea mai mare neîncredere în Thailanda şi India, cu 75% şi respectiv 74%, urmate îndeaproape de Franţa, cu un nivel de neîncredere de 69%, a indicat sondajul. Au mai fost înregistrate majorităţi sceptice şi în alte ţări din Asia, Europa, Golf, Africa şi America Latină.

Doar în Australia, Canada, SUA, Coreea de Sud, Hong Kong şi Japonia o majoritate a celor intervievaţi şi-au exprimat dezacordul cu afirmaţia că în forma curentă capitalismul face mai mult rău decât bine.

Respondenţii s-au arătat preocupaţi mai ales de ritmul progreselor tehnologiei şi nesiguranţa locurilor de muncă, dar şi-au exprimat totodată neîncrederea în media şi în capacitatea guvernelor naţionale de a face faţă provocărilor actuale. Sondajul a mai indicat că asiaticii sunt mai optimişti decât alţii în ce priveşte perspectivele economice.

Citeşte şi: Miliardarii lumii au mai mulţi bani decât 60% din restul populaţiei

Pe de altă parte, studiul a constatat şi un decalaj în creştere în privinţa atitudinilor respondenţilor în funcţie de statut, cei cu venituri mai mari şi cu un nivel de educaţie superior tinzând să fie mai încrezători, au mai notat cercetătorii de la Edelman.

Edelman Trust Barometer a fost lansat în 2000 pentru a analiza teoriile politologului Francis Fukuyama, care după căderea comunismului a afirmat că democraţia capitalistă liberală a înlăturat ideologiile rivale, anunţând “sfârşitul istoriei”. Cea mai nouă ediţie a sondajului este publicată înaintea deschiderii, marţi, în Elveţia, a celei de-a 50-a ediţii a Forumului economic mondial de la Davos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.