StiripesurseDiasporaSOS Méditerranée solicită Franţei să desemneze un port sigur pentru debarcarea...

SOS Méditerranée solicită Franţei să desemneze un port sigur pentru debarcarea migranților blocaţi la bordul navei Ocean Viking

Publicat:

Organizaţia neguvernamentală SOS Méditerranée a anunţat marţi că, ‘în faţa tăcerii Italiei’, a solicitat Franţei să desemneze un port sigur pentru debarcarea a peste 200 de migranţi blocaţi la bordul navei Ocean Viking de 18 zile, transmite AFP, potrivit agerpres

Ocean Viking este ultima navă cu migranţi care încearcă să ajungă în Europa traversând Mediterana dinspre Libia ce nu a primit autorizaţie să intre într-un port italian.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Nava umanitară, care marţi dimineaţa naviga încă în largul portului sicilian Siracusa, ‘ar urma să ajungă în apele internaţionale din apropierea Corsicăi la 10 noiembrie’, a indicat SOS Méditerranée.

‘Această soluţie extremă este rezultatul unui eşec critic şi dramatic al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene şi al statelor asociate de a facilita desemnarea unui loc sigur’, a subliniat organizaţia în comunicatul său.


După săptămâni petrecute pe mare, nava sub pavilion german Humanity 1, a ONG-ului SOS Humanity, a fost autorizată să acosteze duminică la Catania, în Sicilia, pentru a debarca 144 de persoane, în marea lor majoritate femei şi minori. La bord au rămas totuşi 35 de migranţi bărbaţi pe care Italia nu vrea să-i primească.

O altă navă, Geo Barents, sub pavilion norvegian, a organizaţiei Medici fără Frontiere, a acostat duminică seara în portul Catania, iar autorităţile italiene au permis ca 357 de persoane, printre care copii, să debarce, refuzându-le intrarea altor 215.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

Marţi, ‘situaţia la bordul Ocean Viking a atins un prag critic’, a avertizat Sophie Beau, directoarea generală a SOS Méditerranée, vorbind despre ‘riscul de pierderi de vieţi’.

În iulie 2018, Aquarius, precedenta navă închiriată de SOS Méditerranée, s-a aflat în centrul unei crize diplomatice după ce recuperase 630 de migranţi din largul Libiei, pe care i-a debarcat în Spania după refuzul Italiei şi Maltei de a-i accepta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.