StiripesurseȘtirile zileiSpaceX lansează prima misiune cu racheta Falcon Heavy, pentru prima dată...

SpaceX lansează prima misiune cu racheta Falcon Heavy, pentru prima dată după mai bine de trei ani

Publicat:

Cea mai puternică rachetă operaţională, Falcon Heavy, a companiei americane SpaceX deţinută de Elon Musk, a fost lansată marţi, pentru prima dată după mai bine de trei ani, de la baza Cape Canaveral din Florida, plasând pe orbită un grup de sateliţi pentru US Space Force, divizia spaţială a armatei americane, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Racheta, un sistem alcătuit din trei propulsoare Falcon 9 alipite, a fost lansată de pe o rampă SpaceX prin ceaţa densă. Doi sateliţi ai US Space Force şi un grup de sateliţi mai mici au fost trimişi pe orbită.

Citește și : Kremlinul susţine că NU e nevoie de un decret semnat de Putin pentru a opri mobilizarea

Cele două propulsoare laterale ale vehiculului s-au separat de treapta centrală în acelaşi timp, la o altitudine de aproximativ 29 de kilometri, coborând ulterior în cădere liberă supersonică.


Câteva minute mai târziu, perechea de propulsoare, fiecare având o înălţime echivalentă cu circa cinci etaje, şi-au aprins motoarele şi au aterizat aproape simultan pe plăcile de beton adiacente de la sol, declanşând aplauze din partea inginerilor din sediul SpaceX din Hawthorne, California, potrivit unei transmisiuni live difuzată în streaming de companie.

Propulsorul principal nu a încercat să aterizeze şi şi-a utilizat întregul combustibil pentru a trimite sateliţii mai departe în spaţiu, notează Reuters.

Citește și : Erdogan va discuta cu Putin şi Zelenski despre exportul cerealelor ucrainene

Misiunea lansatorului greu Falcon Heavy a fost prima realizată după iunie 2019. De atunci, SpaceX a lansat peste 100 de misiuni cu ajutorul rachetei sale operaţionale Falcon 9.

În februarie 2018, o rachetă Falcon Heavy a realizat cu succes primul său zbor non-comercial, când a trimis în spaţiu o maşină Tesla roşie decapotabilă. Compania constructoare de maşini aparţine, de asemenea, lui Elon Musk.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.