StiripesurseDiasporaSpania cere NATO o retragere ''ordonată'' din Afganistan

Spania cere NATO o retragere ”ordonată” din Afganistan

Publicat:

Ministrul spaniol de externe, Josep Borrell, a cerut joi NATO o retragere ”ordonată” din Afganistan, exprimându-şi totodată speranţa că efortul pe care autorităţile de la Madrid l-au depus în ultimii 16 ani pentru stabilizarea acestei ţări nu a fost inutil, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Spania doreşte o retragere ordonată, astfel încât tot efortul pe care l-a făcut şi toate vieţile pe care le-am pierdut să nu fi fost inutile”, a spus şeful diplomaţiei spaniole, înainte să intre la reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO, care se desfăşoară la Washington şi pe agenda căreia se află de asemenea o posibilă retragere a misiunii Alianţei din Afganistan.

Citește și : Administrația Maduro nu exclude sosirea altor militari ruşi în Venezuela

”(Afganistan) este un capitol al luptei împotriva terorismului şi dumneavoastră ştiţi că noi am avut acolo o prezenţă semnificativă şi am suferit multe pierderi în operaţiunea din Afganistan, încă suntem acolo şi, categoric, tema va fi abordată” la această reuniune, a adăugat Josep Borrell.

Spania participă la misiunea NATO din Afganistan de la crearea ei, în anul 2003, de atunci 102 militari spanioli fiind ucişi în această ţară.


În decembrie, preşedintele Donald Trump a anunţat că vrea să retragă aproximativ jumătate din cei circa 14.000 de soldaţi americani ce activează în cadrul acestei misiuni. SUA au început în vara trecută discuţii cu talibanii pentru a ajunge la o soluţionare a conflictului din Afganistan.

Citește și : Timmermans: UE nu poate continua să acorde amânări de câteva săptămâni pentru Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.