StiripesurseDiasporaSpania: Manifestații la Barcelona pentru eliberarea deținuților separatişti

Spania: Manifestații la Barcelona pentru eliberarea deținuților separatişti

Publicat:

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Barcelona pentru a reclama punerea în libertate a liderilor separatişti închişi şi revenirea celor care au fugit din Spania, relatează AFP, conform agerpres.

Liderul executivului catalan, Quim Torra, membru al aripii dure a mişcării separatiste, a participat la această manifestaţie.

Citește și : Bilanțul atentatului de la un miting electoral din sud-vestul Pakistanului a ajuns la 128 de morţi

“Fiecare minut petrecut de prizonierii noştri în închisoare şi departe de casa, familia şi prietenii lor este o perfectă indecenţă politică, iar noi nu acceptăm asta”, a declarat Quim Torra sâmbătă seară, cu puţin înainte de începerea manifestaţiei.

Protestul a fost organizat în timp ce nouă lideri separatişti catalani au fost transferaţi din instituţii penitenciare de lângă Madrid în închisori din Catalonia, într-un gest al guvernului spaniol de a detensiona situtaţia.


Insuficient însă pentru manifestanţii care au purtat pancarte pe care se putea citi “Libertate pentru deţinuţii politici” şi “Vă vrem acasă”, alături de drapele catalane în culorile galben, roşu şi albastru.

Acuzaţi de rebeliune ca şi fostul lider al executivului catalan Carles Puidgemont, fugit în Belgia şi apoi în Germania, aceşti deţinuţi riscă până la 25 de ani de închisoare dacă sunt judecaţi pentru participarea la tentativa ratată de secesiune, în octombrie, în ziua votului în parlamentul catalan a unei zadarnice declaraţii unilaterale de independenţă.

Citește și : Şefi de stat, vedete şi personalităţi din sport vor asista la finala Cupei Mondiale

Cu toate acestea, joi, un tribunal german a autorizat extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania cu condiţia că va fi judecat numai pentru deturnarea de fonduri publice, şi nu pentru rebeliune, justiţia spaniolă fiind obligată să se conformeze în baza acordurilor de întrajutorare judiciară europeană.

Situaţia ce presupune că va fi dificil pentru un tribunal spaniol să judece presupuşi complici pentru acest capăt de acuzare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.