StiripesurseDiasporaSpania omagiază victimele epidemiei cu participarea liderilor europeni

Spania omagiază victimele epidemiei cu participarea liderilor europeni

Publicat:

Spania va aduce un omagiu naţional victimelor epidemiei de COVID-19 în 16 iulie, în prezenţa înalţilor conducători ai Uniunii Europene şi a directorului general al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate (OMS), a anunţat miercuri premierul Pedro Sanchez, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Ceremonia de stat pentru omagierea celor 27.000 de compatrioţi care şi-au pierdut viaţa”, precum şi a persoanelor “care au fost în prima linie în lupta împotriva pandemiei în aceste trei luni va avea loc în 16 iulie”, a indicat el în Camera Deputaţilor.

Citeşte şi: Trump este atacat din sânul propriei sale familii: Nepoata sa dezvăluie cele mai ascunse secrete

Această ceremonie va fi prezidată de regele Spaniei Felipe al VI-lea, a adăugat premierul socialist.

Vor fi prezenţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, precum şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, – a detaliat Sanchez, fără să precizeze locul desfăşurării ceremoniei.


Citeşte şi: Turcia reacţionează vehement la criticile Franţei

Guvernul spaniol a decretat în 26 mai zece zile de doliu naţional în memoria victimelor pandemiei, cel mai lung doliu în Spania de la restabilirea democraţiei spaniole în 1977 după dictatura lui Francisco Franco.

Spania rămâne una dintre ţările îndoliate din lume de pandemia de COVID-19, cu peste 27.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.