StiripesurseDiasporaSpania se aşteaptă să finalizeze acordul UE privind migraţia în cursul...

Spania se aşteaptă să finalizeze acordul UE privind migraţia în cursul preşedinţiei semestriale

Publicat:

Spania se aşteaptă să finalizeze acordul Uniunii Europene privind migraţia în cursul preşedinţiei semestriale prin rotaţie a blocului comunitar pe care o va deţine în a doua jumătate a anului în curs şi urmăreşte să strângă cooperarea cu ţările de origine ale migranţilor, a afirmat joi premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite Reuters, informează agerpres

Acordul privind migraţia vizează stabilirea unui răspuns coordonat la sosirile ilegale de solicitanţi de azil şi migranţi şi distribuirea între statele membre ale UE a unei cote din cei zecile de mii de migranţi aşteptaţi să sosească în bloc, aminteşte Reuters.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

“Sper că înainte de sfârşitul semestrului vom putea parafa acest pact privind migraţia şi azilul, care este atât de important pentru statele membre”, a declarat Sanchez joi într-o conferinţă de presă la Madrid.

O majoritate a celor 27 de state membre ale UE au convenit deja asupra unor noi reguli, în pofida opoziţiei unor ţări ca Polonia şi Ungaria.


Acordul convenit săptămâna trecută de miniştrii de interne europeni prevede o înăsprire a regulilor privind acordarea dreptului de azil în UE, în contextul în care politicienii pro-europeni sunt îngrijoraţi de creşterea popularităţii partidelor anti-migraţie. Acesta prevede că procesarea cererilor de azil formulate de migranţii veniţi din ţări unde nu sunt războaie sau alte crize va fi efectuată în centre de primire create la frontierele externe ale UE, iar aceia care nu se califică pentru a primi azil vor fi repatriaţi.

Pentru a ajuta ţări din prima linie, precum Italia, acordul prevede că statele UE vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din statele membre aflate sub presiune migratorie, sau să plătească o contribuţie financiară de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat, contribuţie descrisă de ministrul polonez de interne Bartosz Grodecki ca fiind de fapt o “amendă”. Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestui acord, iar Bulgaria, Lituania, Malta şi Slovacia s-au abţinut, textul fiind adoptat prin majoritate calificată.

Însă acest acord reprezintă doar poziţia Consiliului UE în negocierea textului final cu Parlamentul European, care la rândul său pledează pentru o politică de azil mai favorabilă migranţilor.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Spania, care va prelua preşedinţia blocului pe 1 iulie, intenţionează să conducă negocierile cu PE din partea statelor membre în vederea adoptării acordului.

Premierul spaniol a notat în declaraţiile sale de joi că recentul naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul coastelor Greciei, soldat cu cel puţin 78 de morţi, face cu atât mai necesar acordul cu privire la migraţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două luni care dictează turismul european: Iulie și august aduc aproape o treime din nopțile de cazare din UE

În 2025, 31,1 % din totalul nopților de cazare în unitățile de cazare turistică din întreaga UE au avut loc în cele mai aglomerate...

UE pregătește noi finanțări și stimulente pentru mașini electrice, pompe de căldură și industrie verde

UE intenţionează să introducă o serie de politici şi scheme de finanţare pentru a electrifica o parte mai mare a economiei şi pentru reducerea...

Noua cursă a înarmării e intra-europeană

Cred că mi-am dat în sfârșit seama de ce sunt atât de supărați liderii europeni pe SUA. Necontenita revărsare de furie dinspre elitele europene...

Peter Magyar a bătut palma cu Ursula von der Leyen. Ungaria se va alătura Parchetului European condus de Kovesi

Ungaria, care este pe cale să obţină fonduri vitale din partea UE demonstrând că luptă împotriva corupţiei, se va alătura Parchetului European (EPPO), a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.