StiripesurseDiasporaSpania şi Franţa sunt nemulţumite de propunerea Comisiei Europene privind plafonarea...

Spania şi Franţa sunt nemulţumite de propunerea Comisiei Europene privind plafonarea preţului la gaz

Publicat:

Guvernele din Spania şi Franţa au semnalat, miercuri, că propunerea Comisiei Europene privind plafonarea tarifelor la gaze nu întruneşte condiţiile pentru a fi aplicată, exprimând temeri că ar putea genera efecte adverse pe piaţa de profil, informează mediafax.

“Noi am cerut Comisiei Europene să formuleze o propunere şi, în ultimul minut, ne-a prezentat propunerea, care de fapt nu este adecvată”, a declarat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, catalogând drept o “glumă” mecanismul propus de Bruxelles.

Citește și : Zelenski solicită o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate în urma ultimelor bombardamente rusești

“Această propunere va genera exact inversul efectului aşteptat, va provoca o creştere a preţurilor, punând în pericol politicile privind controlul inflaţiei. Este ca şi cum Comisia Europeană ar ironiza populaţia”, a subliniat Teresa Ribera, citată de cotidianul Le Figaro.

Şi ministrul francez al Tranziţiei Energetice, Agnès Pannier-Runacher, a criticat propunerea Comisiei Europene. “Este un mecanism insuficient, care nu răspunde realităţii de pe piaţă. Comisia Europeană trebuie să propună un text operaţional, nu un text simplu de afişare politică, ce poate avea efecte adverse ori niciun efect”, a transmis Biroul ministrului francez al Tranziţiei Energetice.


Comisia Europeană a prezentat, marţi, o propunere formală privind crearea unui mecanism temporar de plafonare a tarifelor la gaze în spaţiul Uniunii Europene, o idee întâmpinată cu reticenţă de Germania şi de alte state. Mecanismul de corecţie a pieţei, agreat de principiu pe 21 octombrie de Consiliul European, urmează să fie analizat formal joi de Consiliul Uniunii Europene, la nivelul miniştrilor Energiei, potrivit publicaţiilor Le Monde şi Der Spiegel.

Comisia Europeană propune plafonarea preţurilor la gaze timp de un an, începând din ianuarie 2023, în sistemul de referinţă european TTF, bursa de gaze cu transferuri de titluri. Mecanismul de corecţie a pieţei prevede introducerea unui plafon de siguranță al prețurilor de 275 euro/MWh pentru instrumentele financiare derivate TTF. Mecanismul ar urma să fie activat atunci când tariful instrumentelor financiare derivate TTF depășește 275 euro/MWh timp de două săptămâni şi când apare o diferenţă de 58 de euro în raport cu media preţului la gaz lichefiat (GNL) timp de zece zile.

Citește și : Orașele din Europa vor dona generatoare pentru Ucraina

 

Germania, susţinută de alte state UE, a semnalat că se opune plafonării preţurilor la energie la nivelul Uniunii Europene. “Stabilirea prin lege a unui plafon al tarifelor generează riscul ca producătorii de gaz să vândă unde doresc, astfel că noi, europenii, nu vom primi mai mult gaz, ci mai puţin”, afirma cancelarul Olaf Scholz în octombrie, înainte de summitul UE care a agreat în principiu crearea unui astfel de mecanism. Sistemul nu va putea fi implementat fără aprobarea în unanimitate de către Consiliul UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.