StiripesurseȘtirile zileiSperiați de explozia misterioasă de ieri, rușii 'aleargă' acum după pastile...

Speriați de explozia misterioasă de ieri, rușii ‘aleargă’ acum după pastile de iod

Publicat:

Locuitorii din două oraşe din nordul Rusiei îşi procură pastile de iod folosite pentru diminuarea efectelor expunerii la radiaţii, după un accident misterios produs într-un poligon militar din apropiere, scrie presa locală, citată vineri de Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul rus al Apărării a oferit puţine detalii despre acest accident, afirmând doar că două persoane au fost ucise şi şase rănite în urma exploziei unui motor de rachetă cu propulsie lichidă.

Citeşte şi: Trump îl pune pe Joseph Maguire director interimar al National Intelligence

Potrivit presei ruse, incidentul s-a produs joi la centrul de teste Nionoks, care face parte din baza navală rusă de la Marea Albă, în apropiere de oraşul Severodvinsk, în regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei). Acest centru a fost creat în 1954 pentru teste cu rachete balistice şi de croazieră cu lansare de pe mare.

Deşi Ministerul rus al Apărării a declarat iniţial că nu au fost eliberate substanţe chimice toxice în atmosferă şi că nu s-au înregistrat creşteri ale nivelului radiaţiilor, primăria din Severodvinsk a anunţat că, în jurul orei locale 11:40, senzorii sistemului automatizat de monitorizare a radiaţiilor şi condiţiilor meteorologice din acest oraş au înregistrat o creştere pe termen scurt a nivelului de radiaţii, nivelul de radioactivitate revenind ulterior la normal.


ONG-ul Greenpeace susţine că, potrivit datelor departamentului local al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, nivelul radiaţiilor ar fi crescut de 20 de ori peste normal pe o rază de 30 de kilometri în jurul poligonului militar Nionoks.

Website-ul 29.ru afirmă că a aflat o farmacii din zonă că mulţi oameni au întrebat despre pastile cu iod, prin urmare multe farmacii şi-au epuizat stocurile de iod.

Citeşte şi: Atac sălbatic asupra unui poliţist londonez! Victima a fost lovită în cap cu maceta

Nu a fost oferită nicio explicaţie despre motivul care ar fi determinat ca explozia acelui motor de rachetă cu propulsie lichidă să provoace o creştere a nivelului radiaţiilor. Un ofiţer al forţelor navale a declarat cotidianului Kommersant, sub acoperirea anonimatului, că explozia rachetei ar fi putut provoca o scurgere de combustibil toxic.

Pe de altă parte, autorităţile au închis navigaţiei pentru o lună o zonă din Golful Dvina de la Marea Albă, de asemenea fără să precizeze motivul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Argumentele prin care Curtea de Apel a menținut condamnarea Marinei Tauber: învinuirea „abuzivă și neclară” și „repetări inutile”

Fosta deputată Marina Tauber a rămas cu pedeapsa de 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid...

Capcana internațională ‘Finlanda’: sute de tineri refugiați au fost lăsați fără bani într-o escrocherie colosală

Sute de tineri din Myanmar, refugiați în Thailanda după izbucnirea războiului civil din țara lor, au fost victimele unei escrocherii prin care li s-au promis studii...

Cinci țări propun înăsprirea unor reguli de aderare la UE

Olanda, Franța, Germania, Luxemburg și Belgia au solicitat reguli mai stricte în viitoarele tratate de aderare la Uniunea Europeană   Aceste țări doresc să prevină regresul...

Îngrijorări mari legate de confidențialitate: cum poți fi văzut, chiar și prin pereți!

Cercetătorii din Germania avertizează că rețelele WiFi obișnuite ar putea deveni o nouă formă puternică de supraveghere invizibilă. Folosind semnale wireless standard și inteligență artificială, aceștia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.