StiripesursePoliticăStarea de alertă în sectorul energetic a încetat

Starea de alertă în sectorul energetic a încetat

Publicat:

Starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, a încetat astăzi. Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a anunțat că analiza indicatorilor de risc nu indică necesitatea prelungirii acesteia, informează MOLDPRES.

Potrivit CNMC, odată cu încetarea stării de alertă, începe procesul de elaborare a unui raport integrat privind măsurile aplicate și impactul acestora, care va fi publicat ulterior pe pagina oficială a instituției.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„Pe durata stării de alertă, instituțiile responsabile au monitorizat continuu evoluțiile din sectorul energetic, au gestionat riscurile identificate și au implementat măsurile necesare pentru menținerea securității aprovizionării cu resurse energetice și funcționarea stabilă a infrastructurii critice, contribuind astfel la stabilizarea situației din sector”, a subliniat CNMC.

Instituția a accentuat că în prezent, situația din sectorul energetic este supravegheată în regim continuu de autoritățile competente, conform atribuțiilor stabilite de legislația în vigoare.


Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Starea de alertă în sectorul energetic a fost instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, pentru a oferi autorităților posibilitatea de a gestiona rapid și eficient evoluțiile din domeniul energetic, în contextul situației regionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mașinile dotate cu sistemul eCall vor apela automat 112 în cazul accidentelor rutiere grave

În cazul unui accident rutier grav, mașinile dotate cu sistemul eCall vor apela automat numărul unic de urgență 112, fără intervenția șoferului sau a...

Presa ucraineană: Trump i-a dat OK-ul lui Zelenski pentru lovituri ‘mai îndrăznețe’ în Rusia

Ucraina consideră că a obținut sprijinul Casei Albe pentru o campanie de atacuri aeriene care vizează forțarea Rusiei să participe la negocieri de pace....

Forumul ‘Viitor comun: Moldova și agenda globală pentru democrație’

Peste 150 de participanți, dintre care 15 invitați din Uniunea Europeană, s-au reunit la Chișinău pentru a discuta reziliența democratică, integrarea europeană și securitatea...

Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Turismului ‘Turism 2029’

Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Turismului pentru anii 2026-2029 – „Turism 2029”. Acesta urmărește transformarea turismului într-un motor de creștere economică,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.