StiripesurseExterneStatele membre UE nu au ajuns la un acord privind creşterea...

Statele membre UE nu au ajuns la un acord privind creşterea taxelor minime pentru ţigări

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă vineri la un acord privind propunerea Comisiei Europene de a creşte ratele minime de impozitare pentru ţigări şi de a le introduce, pentru prima dată, pentru produse noi, cum ar fi ţigările electronice, transmite EFE, citată de Agerpres.

“Această propunere este esenţială pentru protejarea sănătăţii publice şi reducerea achiziţiilor transfrontaliere de produse din tutun şi nicotină”, a declarat ministrul danez al Economiei, Stephanie Lose, la conferinţa de presă care a urmat Consiliului Ecofin, unde iniţiativa a fost discutată pentru prima dată.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Discuţiile au arătat că cele 27 de state membre sunt împărţite între cele care susţin cel mai puternic iniţiativa – aproximativ zece ţări, inclusiv Spania, Franţa şi Germania – şi cele care încă au multe rezerve şi chiar îşi exprimă îngrijorările cu privire la aceasta, Italia fiind în frunte.

Propunerea, prezentată în iulie, solicită creşterea ratelor minime de taxare pentru ţigări şi introducerea acestora pentru prima dată pentru produse noi, cum ar fi ţigările electronice şi pliculeţele cu nicotină, deoarece se consideră că nivelurile actuale nu descurajează suficient consumul.

Este avută în vedere stabilirea ratei minime la 40% din preţul de vânzare cu amănuntul pentru ţigări şi trabucuri, 62% pentru tutunul de rulat, 50% pentru tutunul de pipă şi 55% pentru tutunul încălzit.

Pentru lichidul utilizat de ţigările electronice, taxa minimă va fi de 20% în cazul a mai puţin de 15 miligrame de nicotină pe mililitru şi de 40% peste acest nivel, în timp ce pentru pliculeţele cu nicotină va fi de 40%.

Cu toate acestea, taxele minime vor fi ajustate de fiecare ţară în funcţie de nivelul preţurilor sale, iar statele vor continua să aibă ultimul cuvânt în stabilirea ratelor lor atâta timp cât respectă aceste praguri.

Comisia Europeană consideră că măsura va actualiza nivelurile minime, care au devenit învechite, în condiţiile în care ratele impuse de ţări sunt, în medie, duble faţă de nivelul minim, şi va asigura că noile produse care atrag în principal tinerii sunt impozitate, deoarece nu toate statele fac încă acest lucru.

Dintre ţările care şi-au exprimat îndoielile cu privire la măsură, mai multe au considerat minimele propuse ca fiind prea mari, în special pentru ţigările tradiţionale, că ajustarea minimelor la inflaţia naţională ar genera un impact inegal între state şi că specificităţile naţionale ar trebui luate în considerare mai mult.

Unele state, precum Bulgaria şi România, au considerat că majorarea taxelor ar duce la o contrabandă mai intensă cu tutun şi au pledat pentru modalităţi alternative de combatere a fraudei cu aceste tipuri de taxe.

Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a lăudat propunerea şi şi-a exprimat încrederea că, deşi “elemente sensibile”, cum ar fi indexarea, rămân de rezolvat, va fi posibil să se găsească un “echilibru”, deoarece măsura urmăreşte principiile “esenţiale” de “luptă pentru sănătatea cetăţenilor şi împotriva fraudei”.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În prezentarea măsurii, Comisia a subliniat că taxele au contribuit la o scădere cu 40% a nivelului consumului de tutun şi a observat că acesta rămâne la 24% în UE, în ciuda faptului că tutunul este responsabil pentru 700.000 de decese pe an şi jumătate dintre fumători mor prematur. Mai mult, se estimează că majorarea taxelor minime va genera venituri suplimentare de 15 miliarde de euro şi va economisi şase miliarde de euro din cheltuielile pentru sănătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.