StiripesurseDiasporaStatele membre UE trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate...

Statele membre UE trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate (Comisia Europeană)

Publicat:

Penuria de apă şi stresul hidric vor afecta probabil jumătate din bazinele hidrografice ale UE până în 2030 şi statele membre trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate, a avertizat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP, potrivit agerpres

“Resursele de apă dulce sunt rare (…). Este datoria noastră să încetăm să risipim apa şi să utilizăm această resursă mai eficient”, a subliniat comisarul pentru mediu Virginijus Sinkevicius în recomandările sale către statele membre pentru reutilizarea apei în sectorul agricol.

Citește și : Diplomaţia lituaniană elogiază vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Peste 40.000 de milioane de metri cubi de apă sunt tratate în fiecare an în UE, dar numai 964 de milioane de metri cubi sunt reutilizate, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană.

Reutilizarea apei este practicată în mod curent şi cu succes în mai multe state membre UE, precum şi în Israel, California, Australia şi Singapore, precizează Comisia. Franţa este dată ca exemplu, cu 7,7 milioane de metri cubi de ape uzate tratate reutilizate în fiecare an.


“Dar această practică este până acum folosită sub potenţialul său în UE”, deplânge executivul european.

Absenţa cadrului de susţinere pentru reutilizarea apelor şi puţinele informaţii deţinute de public privind avantajele acestei tehnologii sunt două obstacole majore care împiedică o răspândire mai largă a acestei practici în rândul Celor 27, a subliniat acesta.

Stimulente legislative şi financiare mai puternice ar putea ajuta Europa să reutilizeze peste 6 miliarde de metri cubi de apă în fiecare an până în 2025, preconizează executivul comunitar.

Penuriile de apă afectează până în prezent 11% din populaţia UE şi 17% din teritoriul său, dar situaţia este mai îngrijorătoare în jurul Mediteranei, unde circa 50% din populaţie trăieşte sub un stres hidric constant în timpul verii.

Citește și : Ruşii pun pe orbită un satelit iranian

Secetele şi penuriile de apă riscă să devină din ce în ce mai frecvente şi mai grave pe viitor, insistă Comisia Europeană în avertismentul ei. Ele afectează agricultura, turismul şi industria şi pot avea un impact enorm asupra mediului. Întrucât există prea puţină apă în râuri şi lacuri, zonele umede seacă, iar apa sărată se poate infiltra în resursele de apă subterană.

UE a adoptat o reglementare privind reutilizarea apei, aplicabilă din iunie 2023. Comisia Europeană a propus, în plus, revizuirea legislaţiei europene privind emisiile industriale şi privind tratarea apelor urbane uzate pentru a încuraja reutilizarea apei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.