StiripesurseSintezeStatele Unite şi Iranul au convenit să reia negocierile pe tema...

Statele Unite şi Iranul au convenit să reia negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian

Publicat:

Statele Unite şi Iranul au convenit să reia, în format multilateral, negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian, afirmă surse occidentale citate de publicaţia The Wall Street Journal, informează mediafax.

Oficiali de rang înalt din Iran, SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi China s-au reunit, vineri, prin videoconferinţă, la iniţiativa Uniunii Europene, pentru discuţii pe tema perspectivelor eventualei reveniri a Statelor Unite în Acordul atomic iranian.

Citește și : Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Potrivit unor surse diplomatice, începând de marţi vor fi lansate negocieri la Viena pe tema relansării Acordului nuclear iranian. Statele Unite şi Iranul au acceptat negocierile, deşi deocamdată acestea nu vor fi directe, ci în format multilateral.

Negocierile au rolul de a stabili condiţiile revenirii Statelor Unite în Acordul atomic şi modul în care va fi verificată respectarea tratatului de către Teheran.


“Există de ambele părţi constrângeri tehnice şi politice. Cred că, în final, va exista suficient interes de ambele părţi, dar nu trebuie subestimate provocările de a ajunge la un acord”, afirmă Henry Rome, analist la Institutul Eurasia Group, cu sediul în Washington.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Citește și : Vinerea Sfântă la Vatican: Patimile Domnului şi procesiunea Drumul Crucii

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.