StiripesurseDiasporaStatuile din Jardin des Plantes vor fi restaurate printr-o campanie publică

Statuile din Jardin des Plantes vor fi restaurate printr-o campanie publică

Publicat:

Douăzeci şi patru de statui din bronz, marmură şi piatră aflate în Jardin des Plantes din Paris, degradate şi oxidate de poluare şi intemperii, vor fi restaurate graţie unei campanii publice, lansată în Franţa de Fundaţia Patrimoniului şi de Muzeul Naţional de Istorie Naturală, informează AFP, potrivit agepres.

“Costul total al campaniei se ridică la 213.000 de euro, bani pe care sperăm să îi obţinem până la sfârşitul primului semestru din 2020. A existat un element de urgenţă care ne-a determinat să facem apel la publicul larg. Starea şi costul restaurării fiecărei statui sunt foarte diferite”, a declarat Alexis Ferrat, directorul departamentului de mecenat din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală, cu ocazia unei vizite organizate în Jardin des Plantes pentru reprezentanţii presei.

Citeşte şi: Trump vorbeşte despre o vizită la Phenian: ‘Nu cred că suntem gata pentru asta’

Aceste statui foarte elegante, cele mai multe fiind comenzi de stat, reprezintă personaje celebre de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea – Buffon, Lamarck, Fremiet, Bernardin de Saint-Pierre – nimfe sau reprezentări ale zeiţei Venus – precum “Nymphe tourmentant un dauphin” şi “Venus genitrix” – iar altele reprezentând figuri alegorice, precum Îmblânzitorul de şerpi şi Femeia cu Arc.

Multe dintre ele reprezintă animale precum lei, urşi, sau marabu.


“Bugetul nostru de funcţionare nu răspundea acestor situaţii de urgenţă. Operaţiunile punctuale nu erau de ajuns. Pe lângă restaurare, un astfel de proiect implică şi finanţarea unei întreţineri regulate a statuilor” şi încheierea unor “protocoale” cu administratorii grădinilor, a explicat Alice Lemaire, o specialistă în conservare.

Anumite statui, gri sau verzui, sunt extrem de deteriorate de colonii de microorganisme – alge, licheni şi muşchi -, de desene în graffiti, fisuri şi din cauza degradării punctelor de joncţiune cu soclurile lor. Acestor elemente li se adaugă oxidarea bronzului, ce provoacă o dispariţie progresivă a patinei. Anumite inscripţii şi basoreliefuri nu mai sunt lizibile.

Citeşte şi: Turcia, Rusia şi Iranul s-au angajat să menţină stabilitatea în Idleb

Mai multe niveluri de donaţii au fost propuse. Începând de la un anumit prag, donatorii vor beneficia de invitaţii la evenimente organizate în Jardin des Plantes, de permise anuale şi de vizite private.

Companiile sau persoanele private care vor dona 10.000 de euro vor avea dreptul ca numele lor să fie trecute pe un cadran care le asociază cu statuile restaurate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.