StiripesurseȘtirile zileiStatul indian Tamil Nadu se pregăteşte pentru sosirea unei furtuni puternice

Statul indian Tamil Nadu se pregăteşte pentru sosirea unei furtuni puternice

Publicat:

Autorităţile din statul indian Tamil Nadu, situat în sudul ţării, intenţionează să evacueze numeroşi cetăţeni din anumite regiuni, sistând temporar cursele de autobuz şi plasând în regim de aşteptare mai multe vehicule de intervenţie, înainte de sosirea în regiune a unei furtuni severe, a anunţat marţi prim-ministrul acestui stat, potrivit Reuters, scrie agerpres.   

”Persoanele care locuiesc în regiuni vulnerabile la furtună şi în locuinţe considerate nesigure ar trebui să fie imediat transferate către adăposturi”, a declarat premierul Edappadi Palaniswami în faţa oficialilor guvernamentali care participau la o conferinţă, a precizat biroul de presă al acestuia într-un comunicat.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Biroul meteorologic din India a precizat marţi la ora locală 16:30 că ciclonul Nivar are o ”probabilitate mare” de a se intensifica şi de a se transforma într-o furtună ciclonică severă în următoarele 12 ore, devenind foarte sever în intervalul ulterior de 12 ore.

Specialiştii se aşteaptă ca Nivar să traverseze coasta de sud a Indiei în cea de-a doua parte a serii de 25 noiembrie ”sub forma unei furtuni ciclonice foarte severe, cu viteze ale vântului cuprinse între 120 şi 130 de kilometri pe oră, iar la rafale de 145 de kilometri pe oră”, a precizat Departamentul pentru Meteorologie din India (IMD).


Furtuna ar putea aduce precipitaţii foarte abundente şi descărcări electrice în nordul statului Tamil Nadu, regiunea vecină Puducherry şi statul învecinat Andhra Pradesh, a precizat IMD.

Ploile torenţiale şi vânturile puternice ar putea să avarieze locuinţe şi drumuri, să doboare linii de electricitate, să distrugă recolte şi doboare copaci de-a lungul coastei nordice a statului Tamil Nadu şi în sudul statului Andhra Pradesh, a precizat departamentul de meteorologie într-un comunicat.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

Y.S. Jagan Mohan Reddy, prim-ministrul din Andhra Pradesh, a precizat că lacurile s-ar putea revărsa din cauza ploilor torenţiale şi le-a ordonat autorităţilor să le monitorizeze şi să ia măsurile de prevenţie necesare.

Atât Palaniswami, cât şi Reddy le-au interzis pescarilor să se mai aventureze pe mare, pentru a-şi proteja astfel propriile vieţi şi bunurile pe care le deţin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul anunță primele stimulente financiare pentru primăriile care au aprobat deciziile finale de amalgamare

Procesul de amalgamare voluntară a administrației publice locale continuă, iar până în prezent 175 de primării au adoptat deciziile finale privind unirea administrativă. Totodată,...

Peste 3 500 de șoferi, documentați în weekend pentru încălcări rutiere

Peste 3 500 de șoferi au fost documentați, în zilele de odihnă, pentru încălcări comise în traficul rutier. Cele mai multe nereguli – 1...

Ministerul Sănătății investighează posibile scheme la AMDM

Ministerul Sănătății a dispus un control la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma informațiilor apărute în presă privind presupuse nereguli în activitatea...

Eugeniu Buzatu, și Sergiu Ceban, admiși în etapa următoare a concursului pentru șefia Energocom

Consiliul Energocom a admis doi candidați în etapa următoare a concursului pentru funcția de director general al companiei. Printre aceștia se numără actualul director...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.