StiripesurseSocialStatul va elabora anual prognoza populației

Statul va elabora anual prognoza populației

Publicat:

Statul va elabora anual prognoza populației

Statul va elabora anual prognoza populației. Aceasta presupune o estimare a numărului de persoane care se așteaptă să fie în viață la o dată viitoare, realizată în baza de ipoteze privind dimensiunea populației, numărul de nașteri, decese și amploarea migrației. Un proiect în acest sens a fost votat miercuri de către Guvern, transmite IPN.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale este mandatat să asigure elaborarea prognozei populației prin intermediul Institutului Național de Cercetări Economice (Centrul de Cercetări Demografice). Începând cu anul 2024, anual va fi elaborată prognoza populației la nivel național, iar o dată la TREI ani, va fi elaborată prognoza populației la nivel teritorial, potrivit deschide.md.

Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

Proiecțiile mărimii și structurii populației vor fi utilizate în pregătirea și fundamentarea previziunilor pentru dezvoltarea socio-economică a țării și a unităților administrativ-teritoriale ale acesteia, în determinarea nevoilor populației în diverse servicii.

Sursele financiare necesare pentru implementarea proiectului hotărârii de Guvern vor fi acoperite în perioada anilor 2024-2025 de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare, în valoare de 50 de mii de dolari, iar începând cu anul 2026 – din bugetul de stat.


Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.