StiripesurseDiasporaSteinmeier pledează pentru luarea în considerare a sentimentelor cetăţenilor în procesul...

Steinmeier pledează pentru luarea în considerare a sentimentelor cetăţenilor în procesul integrării europene

Publicat:

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a subliniat, într-un discurs susţinut cu ocazia unei vizite oficiale la Roma, importanţa luării în considerare a sentimentelor cetăţenilor, care au fost neglijate în procesul integrării europene şi în contextul crizelor de pe continent, transmite DPA, conform agerpres.

‘Din Marea Britanie şi Catalonia până în Polonia şi Grecia, este clar ce mare efect au emoţiile oamenilor’, a declarat Steinmeier în discursul de duminică seara, cu o zi înaintea audienţei sale la papa Francisc.

‘Emoţiile şi sentimentele nu sunt niciodată de importanţă secundară’, dar au fost subestimate în procesul integrării europene, a insistat Steinmeier.

‘Un astfel de proiect poate funcţiona pe termen lung doar dacă inima şi sufletul sunt incluse’ în el, a adăugat preşedintele german în discursul său de la biserica luterană din Roma, referitor la împlinirea a 500 de ani de la Reforma protestantă.

Citeşte şi: Un suspect de TERORISM a fost prins la graniţa României


Această aniversare, precum şi situaţia din Europa şi criza refugiaţilor vor fi aduse în discuţie, cel mai probabil, de Steinmeier în timpul întâlnirii sale cu suveranul pontif.

Steinmeier, de confesiune protestantă, s-a implicat în mod repetat în dialogul ecumenic şi interreligios.

Luni, după audienţa la Vatican, preşedintele german va vizita organizaţia catolică Sant’Egidio, care acordă asistenţă migranţilor şi persoanelor fără adăpost.

Precedentul preşedinte german care a fost primit într-o audienţă privată de un papă a fost Joachim Gauck, care s-a întâlnit cu Benedict al XVI-lea în decembrie 2012. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.