StiripesurseDiasporaStephen Flanagan: Angajamentul SUA faţă de NATO e solid, dar să...

Stephen Flanagan: Angajamentul SUA faţă de NATO e solid, dar să nu ignorăm reculul de la democraţie constatat în unele ţări

Publicat:

Stephen Flanagan, fost director în Consiliul securităţii naţionale al SUA, a dat asigurări joi la Bucureşti în ce priveşte soliditatea angajamentului Statelor Unite faţă de NATO, subliniind însă că “nu poate fi ignorat” reculul de la democraţie constatat în unele ţări, inclusiv din Europa centrală şi de est, potrivit Agerpres.

Într-o intervenţie în cadrul Forumului Atlantic-Black Sea Security, eveniment internaţional la nivel înalt organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund al Statelor Unite, Flanagan, în prezent specialist în ştiinţe politice la think-tank-ul RAND Corporation, a amintit de recentele sondaje de opinie din SUA care arată că majoritatea americanilor sunt în favoarea menţinerii Alianţei nord-atlantice, sprijin ilustrat şi de recente rezoluţii în acest sens adoptate în Congresul american.

Citește și : Mike Pompeo vizitează Zidul Plângerii împreună cu premierul Benjamin Netanyahu

Pe de altă parte, el a pus un accent pe necesitatea respectării Articolului 2 al Tratatului de la Washington din 1949 care a stat la baza NATO, care se referă la angajamentul statelor membre faţă de consolidarea instituţiilor libere, notând că în unele ţări din Europa centrală şi de est, dar şi “mai departe spre sud” se constată “un recul de la democraţie şi susţinerea faţă de valorile fundamentale ale libertăţii media şi a sistemului judiciar”. “Nu vreau să le arăt cu degetul, dar ştiţi că este o problemă reală care trebuie rezolvată şi pe care Alianţa nu o poate ignora”, a punctat Flanagan.

În acelaşi timp, în contextul în care actuala administraţie de la Washington a formulat repetate critici la adresa cheltuielilor de apărare ale aliaţilor, pe care le consideră insuficiente, analistul american a precizat că SUA nu privesc apartenenţa la NATO ca pe un mod “ieftin” de a contribui la apărarea Europei, explicând că partea cea mai consistentă a bugetului de apărare al Statelor Unite este dedicată “obligaţiilor” acestora pe plan global, îndeosebi în Orientul Mijlociu şi Asia de est.


“Nu vă uitaţi la tweet-urile care vin de la Casa Albă, ci la acţiunile care se întâmplă”, îi sfătuieşte pe europeni specialistul RAND Corporation.

Citește și : Mecanismul consolidat de protecţie civilă UE a intrat în vigoare

Stephen Flanagan a evocat de asemenea în intervenţia sa la forum, în cadrul panelului “Avantajele şi provocările maturităţii – NATO la 70 de ani”, capacitatea de rezistenţă şi transformare demonstrată de-a lungul timpului de NATO, amintind în acest sens de momentul revoluţiilor din 1989 şi destrămării URSS, operaţiunea din Serbia sau cea din Afganistan, şi a menţionat între noile provocări cu care se confruntă Alianţa oportunitatea unei strategii pentru războiul hibrid.

NATO poate ajunge şi la 100 de ani, dar este nevoie de eforturi serioase, a conchis analistul american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.