Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat marţi la Washington ţările care doresc să consolideze apărarea europeană, subliniind că a crea structuri “concurente” cu NATO riscă să slăbească şi să divizeze Alianţa Nord-Atlantică, notează AFP, potrivit agerpres.
În timp ce Uniunea Europeană se reuneau în Slovenia, Jens Stoltenberg a fost întrebat în cursul unei conferinţe la Universitatea Georgetown din Washington cu privire la consecinţele acordului AUKUS dintre Statele Unite, Australia şi Marea Britanie asupra relaţiilor transatlantice.
Citește și : Fosta secretară dintr-un lagăr nazist, care fugise de instanţă, a fost repusă în libertate
“Înţeleg ca Franţa să fie dezamăgită” după ce Canberra a rupt un uriaş contract de achiziţie a unor submarine franceze, a spus el. “În acelaşi timp, aliaţii NATO sunt de acord asupra obiectivului nostru general, care este acela că trebuie să rămânem uniţi”, a adăugat Jens Stoltenberg.
Dar “nu cred în eforturile de a crea ceva în afara cadrului NATO ori de a concura sau de a duplica NATO”, a adăugat secretarul general al Alianţei.
Ca un mesaj adresat celor 27 de şefi de stat sau guvern reuniţi la Castelul Brdo, în apropierea capitalei Ljubljana, Jens Stoltenberg, care este norvegian, a subliniat că 80% din cheltuielile de apărare NATO au fost asigurate de ţări din afara UE. “Sunt, desigur, Statele Unite, dar şi alţi aliaţi”, a subliniat el.
Citește și : Inundaţiile fac RAVAGII în Uganda! Peste 1.900 de oameni au rămas fără adăpost
“Este, de asemenea, şi geografia”, a reamintit el. “Turcia la sud, Norvegia şi Islanda la nord, iar la vest Statele Unite, Canada şi Marea Britanie. Dacă vă uitaţi pe o hartă, acestea sunt importante pentru protecţia întregii Europe”, a mai spus secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
“Orice încercare de a slăbi legătura transatlantică prin crearea de structuri alternative, spunând că ne putem descurca singuri, nu numai că va slăbi NATO, ci va diviza şi Europa”, a avertizat Jens Stoltenberg, citat de AFP.











