StiripesurseDiasporaStoltenberg: NATO și UE vor continua să ofere asistenţă militară Ucrainei...

Stoltenberg: NATO și UE vor continua să ofere asistenţă militară Ucrainei cât va fi necesar pentru exercitarea dreptului la autoapărare

Publicat:

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană vor continua să ofere asistenţă militară Ucrainei cât va fi necesar, pentru exercitarea dreptului la autoapărare, a afirmat marţi după-amiază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează mediafax.

Alianţa Nord-Atlantică, în colaborare strânsă cu Uniunea Europeană vor continua să ofere asistenţă Ucrainei “cât timp va fi necesar”, astfel încât Kievul să îşi poată exercita “dreptul la autoapărare”, a susţinut Stoltenberg, potrivit CNN, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

Citește și : Salvatorii din Turcia şi Siria au găsit mai mulţi supravieţuitori; atenţia se îndreaptă către persoanele rămase fără adăpost

“Aliaţii din cadrul NATO furnizează asistenţă fără precedent Ucrainei. Astăzi, vom discuta despre modalităţile de continuare a susţinerii, esenţială pentru ca Ucraina să prevaleze ca stat independent şi suveran, precum şi pentru susţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Preşedintele Putin a făcut două greşeli strategice: a subestimat forţa şi curajul poporului ucrainean şi forţelor armate ucrainene, a subestimat şi determinarea şi unitatea NATO şi a partenerilor noştri”, a subliniat Stoltenberg.

Grupul de Contact a stabilit să continue susţinerea militară pentru Ucraina, în special pentru o eventuală contraofensivă în scopul respingerii invaziei militare ruse, a declarat anterior secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. “Intenţionăm să furnizăm Ucrainei mijloace pentru a menţine şi a avansa în cursul contraofensivei de primăvară”, a declarat Lloyd Austin, potrivit cotidianului Le Monde, cu ocazia reuniunii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, desfăşurată la sediul NATO din Bruxelles.


Şeful Pentagonului a precizat că vor fi furnizate sisteme de artilerie, instalaţii antiaeriene şi vehicule blindate, fără însă a menţiona avioane de vânătoare. “Ucraina vrea să creeze un impuls şi condiţiile pe câmpul de luptă. Ne aşteptăm să vedem că Ucraina va lansa o ofensivă în primăvară, iar noi, partenerii din Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, depunem eforturi pentru a ne asigura că au capabilităţile de blindate, de tragere, susţinerea necesară pentru a crea pe câmpul de luptă efectele pe care vor să le creeze”, a precizat Lloyd Austin.

Prezent la reuniunea de la Bruxelles, Mark Milley, şefului Statului Major Interarme din SUA, a apreciat că Rusia a suferit pierderi la nivel strategic prin lansarea invaziei militare în Ucraina. Preşedintele Vladimir “Putin a crezut că putea învinge rapid Ucraina, că va fractura alianţa NATO, că va acţiona fără a fi pedepsit. S-a înşelat. Ucraina rămâne liberă şi independentă. NATO şi această coaliţie nu au fost niciodată mai puternice, iar Rusia este acum un stat-paria pe plan mondial. Iar lumea rămâne inspirată de curajul şi rezilienţa Ucrainei. Pe scurt, Rusia a pierdut, au pierdut strategic, operaţional şi tactic şi vor plăti un preţ enorm pe câmpul de luptă”, a susţinut Mark Milley.

Citește și : Nikki Haley, fost ambasador american la ONU, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024

Rusia acuză naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina prin furnizarea masivă de armament, mai ales după decizia transferului de tancuri occidentale avansate. Statele Unite, Germania şi Franţa au semnalat în mai multe rânduri că, deşi furnizează armament Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse, vor să evite riscurile izbucnirii unui război între NATO şi Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.