StiripesurseDiasporaStoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura 'luni, chiar ani'

Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura ‘luni, chiar ani’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la dorinţa sa de a pune stăpânire pe toată Ucraina şi războiul riscă să dureze ”luni, chiar ani”, a avertizat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi EFE, potrivit agerpres.

”Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie de asemenea să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre”, a declarat Stoltenberg înaintea începerii unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor din Alianţa Nord-Atlantică.

Citește și : De data asta e ‘pe bune’: Vladimir Jirinovski a murit!

El a reafirmat că Moscova pregăteşte o ofensivă în estul Ucrainei pentru a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas şi a realiza ”o punte terestră” cu Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.