StiripesurseDiasporaStoltenberg: Suedia este mai în siguranţă astăzi decât înainte de cererea...

Stoltenberg: Suedia este mai în siguranţă astăzi decât înainte de cererea sa de aderarea la NATO

Publicat:

Suedia este mai în siguranţă astăzi decât înainte de cererea sa de aderarea la NATO, a declarat luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, chiar dacă ea se află într-o zonă gri, din cauză că, pentru moment, candidatura sa este blocată de Turcia, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Stoltenberg a subliniat că aliaţii din NATO au furnizat garanţii esenţiale pentru a proteja Suedia în timpul perioadei de tranziţie înainte ca ea să devină membru deplin al Alianţei şi să poată beneficia de Articolul 5 din acord, cel privind apărarea reciprocă.

Citește și : Coreea de Nord a tras iar cu tunurile şi îngrijorează Seulul

“Din punct de vedere al securităţii, Suedia este într-o situaţie mai bună astăzi decât înainte de candidatura sa”, a declarat el.

“Aliaţii din NATO au răspuns (…) oferind garanţii de securitate Suediei”, a mai spus Stoltenberg.


El a precizat de asemenea că, în cazul în care Suedia ar fi atacată, este “de neconceput ca aliaţii din NATO să nu reacţioneze. Este un mesaj pe care NATO l-a transmis foarte clar oricărui potenţial adversar”.

Vorbind într-o conferinţă de presă cu premierul suedez Magdalena Andersson, Stoltenberg a mai declarat că NATO lucrează “puternic şi activ” cu Stockholm şi Ankara pentru a rezolva obiecţiile Turciei “cât mai repede posibil”.

 

Ankara acuză Suedia şi, într-o anumită măsură, Finlanda, care au prezentat candidaturi comune la NATO, că oferă un refugiu Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare clasată drept “teroristă” de Turcia şi de aliaţii săi occidentali.

Ankara este de asemenea iritată de embargoul Suediei asupra vânzărilor de arme către Turcia din 2019 din cauza ofensivei militare a Ankarei în Siria.

Orice acord de aderare la NATO trebuie aprobat în unanimitate de cei 30 de membri ai Alianţei.

“Tratăm foarte serios îngrijorările Turciei, în special preocupările de securitate în materie de luptă împotriva terorismului”, a declarat premierul suedez.

Ea a remarcat că Suedia va avea de la 1 iulie o legislaţie antiteroristă mai strictă şi a declarat că agenţia independentă suedeză privind exporturile de arme ar fi dispusă să îşi revizuiască politica odată ce ţara ar fi membră a NATO.

Citește și : Michelle Bachelet nu mai vrea să fie Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

Stoltenberg a declarat anterior că Suedia şi Finlanda vor fi primite “cu braţele deschise”, exprimându-şi speranţa că chestiunea Turciei va fi rezolvată înainte de summitul NATO care urmează să se deschidă la Madrid la 28 iunie.

Însă, într-un discurs susţinut duminică în Finlanda, el a lăsat de înţeles că diferendul ar putea dura, afirmând că “summitul de la Madrid nu a fost niciodată o dată limită”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.